DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Reţinerea arbitară a cetăţenilor altor ţări în scop politic este 'inacceptabilă' (Blinken)

Al Jazeera
Antony Blinken

A arunca oameni în închisoare pentru a-i utiliza ca monedă de schimb politic este "total inacceptabil", a declarat joi secretarul de stat american, Antony Blinken, după ce China a eliberat doi canadieni reţinuţi timp de aproape trei ani, notează AFP preluat de agerpres.

Fostul diplomat Michael Kovrig şi omul de afaceri Michael Spavor au fost plasaţi în detenţie la scurt timp după arestarea în 2018 de către Canada a directorului financiar al gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou, la cererea Statelor Unite.

Deşi Beijingul a susţinut că cele două cazuri nu au legătură, "cei doi Michael", precum şi un american şi sora sa au fost lăsaţi să plece după ce Meng Wanzhou a ajuns la un acord cu autorităţile americane şi a reuşit să întoarcă în China săptămâna trecută.

"Suntem foarte bucuroşi să vedem că cei doi Michael au reuşit să se întoarcă acasă, la fel ca şi cei doi cetăţeni americani", a declarat Antony Blinken jurnaliştilor la Pittsburgh, statul Pennsylvania, unde participa la discuţii comerciale între Statale Unite şi Uniunea Europeană.

"Dar rămâne o problemă mai mare. Şi nu este vorba doar de China: alte ţări se dedau la practica reţinerii arbitrare a cetăţenilor altor ţări în scopuri politice. Şi asta ar trebui să fie total inacceptabil", a continuat el.

Responsabila grupului Huawei a fost eliberată după trei ani de arest la domiciliu la Vancouver, scăpând de extrădarea în Statele Unite care doreau să o judece pentru fraudă bancară în aplicarea sancţiunilor impuse Iranului.

Michael Kovrig şi Michael Spavor au fost arestaţi în China pe baza unor acuzaţii de spionaj considerate de Ottawa ca fiind "inventate bucată cu bucată". Ei au fost întâmpinaţi la întoarcerea în Canada de către prim-ministrul Justin Trudeau.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.