Reţinut după ce a fost prins cu 100 de grame substanţă cristalină, cu efect psihoactiv

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 10-11-2023

Actualizat: 10-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: DIICOT

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au reţinut o persoană asupra căreia au descoperit 100 de grame substanţă cristalină, fiind propusă arestarea preventivă a acesteia, informează, instituţia, vineri, printr-un comunicat de presă., potrivit Agerpres.

"Din cercetările efectuate a rezultat că inculpatul, fără a deţine autorizaţie eliberată de ANSVSA, a comercializat şi a distribuit cu titlu gratuit, în perioada februarie - septembrie 2023, mai multe doze de substanţe psihoactive, iar în luna septembrie 2023 a deţinut şi transportat, în vederea comercializării, cantitatea de 100 grame substanţă cristalină, cu efect psihoactiv (2-MMC). Ulterior, pentru o perioadă de timp a părăsit teritoriul naţional, sustrăgându-se de la urmărirea penală, însă a fost depistat la data de 9 noiembrie. Cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul acestuia au fost identificate şi ridicate mai multe obiecte purtătoare de urme de substanţă, telefoane mobile, o sumă de bani, precum şi alte mijloace de probă", precizează sursa citată.

În cursul zilei a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Cluj Napoca.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri