Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Retrospectiva Anonimul XX va avea loc anul acesta în Bucureşti şi, pentru prima dată, la Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara

facebook.com
Anonimul International Film Festival

Retrospectiva ediţiei aniversare a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care a avut loc în august, la Sfântu Gheorghe (Delta Dunării), se va desfăşura în perioada 7-10 septembrie în Bucureşti, la ARCUB (Sala Mare) şi la Cinema Elvire Popesco, potrivit news.ro.

În premieră, filme din selecţia celei de-a 20-a ediţii vor fi proiectate şi la Centrul Cultural ‚Ion Besoiu’ din Sibiu (pe 6 septembrie), la Cinema Victoria Timişoara (8-9 septembrie) şi la Cinema Victoria din Cluj-Napoca (9-10 septembrie).

Programul Anonimul 2023 a cuprins două competiţii de scurtmetraje, româneşti şi internaţionale, una de lungmetraje internaţionale, un Focus Naomi Kawase - invitata specială a festivalului de anul acesta, dar şi proiecţii de lungmetraje româneşti, unele dintre ele prezentate în avanpremieră naţională.

Publicul din Bucureşti va putea viziona filmele din competiţii - lungmetraje internaţionale, scurtmetraje străine şi româneşti, dar şi producţiile „Still the Water” şi „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” semnate de regizoarea de origine japoneză, Naomi Kawase, sau filmul „Last Summer” regizat de Catherine Breillat şi prezentat în afara competiţiei la Sfântu Gheorghe după selecţia din 2023 în Competiţia Oficială de la Cannes.
Programul de la Bucureşti va fi deschis de „Kidnapped” - povestea unui tânăr evreu răpit şi convertit la catolicism în 1858. Prezent şi el anul acesta în competiţia Festivalului de la Cannes, filmul este regizat de Marco Bellocchio – câştigătorul primului Trofeu Anonimul, în 2004.

În „Still the Water” (2014), descris de Kawase drept „capodopera” sa, un cuplu de adolescenţi se confruntă cu ciclul împletit al vieţii, morţii şi al dragostei în decorul idilic al unei insule subtropicale. „Uimitor din punct de vedere vizual, filmul creşte în intensitate prin cadrele sale atent gândite şi executate către un final plin de graţie” după cum scriau cei de la Screen Daily.

Cu siguranţă unul dintre cele mai vizionate filme semnate de Naomi Kawase, „Official Film of the Olympic Games Tokyo 2020, Side A” se concentrează pe experienţele sportivilor participanţi la Olimpiadă şi ale anturajului acestora şi-i prezintă într-o „lumină cât mai ancorată în real, în stilul său propriu şi cu subtilitatea ce o caracterizează, în contrast cu evocarea sentimentului de uimire provocat de lucrurile remarcabile pe care aceştia le pot face” (The Japan Times). Filmul a fost văzut de milioane de oameni, fiind prezentat în cele mai importante festivaluri ale lumii (Cannes, Rotterdam, etc).

O prezenţă constantă la Cannes de peste două decenii, apreciată la nivel mondial pentru filmele sale, Kawase a fost prezentă pentru prima dată în România la Sfântu Gheorghe pentru a accepta Trofeul Anonimul pentru contribuţia la frumuseţea cinematografiei universale.

Retrospectiva Anonimul 20 la Bucureşti va fi închisă de proiecţia filmului „Terrestrial Verses”, câştigătorul celui de-al 20-lea Trofeu Anonimul. Filmul semnat de regizorii iranieni Ali Asgari şi Alireza Khatami va fi proiectat şi în celelalte trei oraşe în care are loc anul acesta evenimentul.

Scurtmetrajele româneşti premiate anul acesta - „Antrenamentul de noapte”, de Bogdan Alexandru, desemnat cel mai bun scurtmetraj românesc şi „Acolo unde bărcile nu ajung”, de Vlad Buzăianu, recompensat cu Premiul „Ovidiu Bose Paştină” vor putea fi văzute la Cinema Elvire Popesco, pe când „Amok”, de Balázs Turai – cel mai bun scurtmetraj străin, va fi proiectat la ARCUB.

Biletele pentru proiecţiile din cadrul Retrospectivei Anonimul 20 la Bucureşti pot fi deja cumpărate de pe Eventbook.ro. La ARCUB, Sala Mare, intrarea va fi gratuită pentru studenţii de la facultăţile de teatru şi film, în limita locurilor disponibile.

Tot pe Eventbook.ro sunt disponibile şi biletele pentru Sibiu şi Timişoara, iar la Cluj-Napoca spectatorii le pot achiziţiona de pe site-ul Cinema Victoria.

Programul integral poate fi consultat pe www.festival-anonimul.ro.

Retrospectiva Anonimul XX este un proiect prezentat de ARCUB, sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei şi organizat de Fundaţia Anonimul în colaborare cu FAMart Films.

Cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul a avut loc în perioada 14-20 august 2023, la Sfântu Gheorghe, şi a cuprins numeroase evenimente conexe – dialoguri între cineaşti şi public, concerte şi un atelier de cinema pentru adolescenţi. Curatorul de film Ludmila Cvikova a realizat selecţia pentru competiţia de lungmetraje, iar criticul de film Ionuţ Mareş, pe cea pentru secţiunile de scurtmetraje.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.