Reuniune a Consiliului de Management Strategic la Ministerul Justiţiei

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 15-09-2017

Actualizat: 15-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 şi stadiul de implementare al planului de acţiuni s-au aflat printre temele discuţiilor din cadrul celei de-a doua reuniuni a Consiliului de Management Strategic (CMS) organizat în baza protocolului încheiat între Ministerul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) şi Ministerul Public. "Discuţiile s-au concentrat pe optimizarea cadrului legislativ şi instituţional în domeniul justiţiei. De asemenea, s-a conturat necesitatea continuării dialogului şi a cooperării între toţi partenerii implicaţi în implementarea strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020", informează unui comunicat transmis, vineri, Agerpres.

Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2015-2020 presupune un set de măsuri şi termene concrete ce au rolul de eficientizarea justiţiei ca serviciu public, de consolidare instituţională a sistemului judiciar, de creşterea integrităţii sistemului judiciar, de asigurare a transparenţei şi informatizării actului de justiţie ('open justice'), îmbunătăţirea calităţii actului de justiţie şi garantarea accesului liber la justiţie.

"Printre măsurile incluse în strategie se numără: dezvoltarea statisticii judiciare, elaborarea unei analize naţionale de risc privind formele grave de criminalitate, continuarea formării profesionale a magistraţilor şi a personalului auxiliar din instanţe şi parchete, optimizarea organizării şi funcţionării instanţelor şi parchetelor, analiza infrastructurii tuturor instanţelor, alocarea resurselor umane, îmbunătăţirea sistemului informatic de repartizare aleatorie a cauzelor, degrevarea instanţelor şi parchetelor prin promovarea, în continuare a medierii, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate", se arată în comunicat.

Alte măsuri presupun optimizarea cadrului legislativ şi instituţional privind organizarea şi exercitarea profesiilor juridice organizate în mod autonom, consolidarea capacităţii administrative a MJ şi instituţiilor din subordinea şi din coordonarea sa, consolidarea capacităţii administrative a instanţelor şi parchetelor, creşterea gradului de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni, consolidarea integrităţii în cadrul sistemului judiciar prin promovarea măsurilor anticorupţie şi a standardelor etice profesionale, reducerea duratei procedurilor judiciare şi consolidarea sistemului de acordare a asistenţei juridice.

Reuniunea Consiliului de Management Strategic de la Ministerul Justiţiei a fost o ocazie şi pentru pregătirea misiunii Comisiei Europene în cadru Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) ce va avea loc săptămâna viitoare. La reuniunea găzduită joi de MJ au participat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, secretar de stat Marieta Safta, preşedintele ÎCCJ, Cristina Tarcea, preşedintele CSM, Mariana Ghena şi consilierul procurorului general al PÎCCJ, Cornelia-Adriana Şandru.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri