Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune a ministrilor de interne europeni. Vor inasprirea controalelor la frontiere

frontiere

Miniştrii de interne din 11 ţări europene şi ministrul american al justiţiei, Eric Holder, reuniţi la Paris, au căzut de acord duminică să consolideze cooperarea în ceea ce priveşte controlul deplasărilor combatanţilor străini şi lupta împotriva 'vectorilor radicalizării', îndeosebi pe internet, informează EFE.

Totodată, participanţii la reuniunea internaţională privind terorismul şi-au manifestat intenţia de a revizui Tratatul Schengen pentru a îmbunătăţi controalele la trecerea frontierelor externe ale UE.

'Suntem cu toţii de acord să stabilim controale aprofundate asupra anumitor pasageri pe baza anumitor criterii', a spus ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve, care a insistat pe necesitatea unui progres în ceea ce priveşte strângerea de date de la pasagerii companiilor aeriene în cadrul luptei împotriva terorismului.

Mai întâi trebuie să încheiem foarte rapid discuţiile cu privire la responsabilitatea Comisiei de a intensifica, în conformitate cu actualul drept european, controalele cetăţenilor europeni în timpul trecerii frontierelor externe ale UE, a declarat ministrul de interne francez Bernard Cazeneuve într-o alocuţiune la încheierea reuniunii internaţionale privind terorismul.

Reprezentanţii Franţei, Spaniei, Germaniei, Marii Britanii, Italiei sau Belgiei, între alţii, au vorbit despre necesitatea urgentă de a dispune de un registru al pasagerilor companiilor aeriene, fără a încălca însă dreptul la intimitate. Controalele avute în vedere trebuie să se aplice 'pe baza unor criterii obiective' şi care să respecte 'libertăţile fundamentale'.

'Internetul trebuie să rămână un spaţiu al liberei exprimării, dar în cadrul respectării legilor', a spus Cazeneuve, în condiţiile în care participanţii la reuniune au pledat pentru o mai mare cooperare cu companiile de internet pentru a garanta retragerea conţinutului ilegal de pe reţelele sociale.

Cu puţin înaintea începerii acestei reuniuni, ministrul de interne belgian, Jan Jambon, s-a pronunţat pentru alcătuirea unei 'liste europene a combatanţilor străini' care participă la jihad. 'Colaborarea între serviciile din ţările noastre este crucială. Trebuie creată o listă europeană a combatanţilor străini', a postat ministrul belgian pe contul său de Twitter.

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.