Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune de URGENȚĂ între liderii UE și cei din Marea Britanie, după un proiect controversat al Londrei

CCIR
Brexit

O reuniune de urgenţă va avea loc, joi, la Londra, între Uniunea Europeană şi Regatul Unit cu privire la proiectul de lege britanic, care renunţă parţial la angajamentele asumate în cadrul Brexitului, a anunţat miercuri Comisia Europeană, relatează AFP.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul partidelor la alegerile locale

Vicepreşedintele pentru relaţii interinstituţionale al Comisiei Europene ''Maros Sefcovic se va deplasa mâine la Londra pentru a se întâlni cu ministrul de stat britanic Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, pentru o reuniune extraordinară a comitetului mixt'', a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al executivului european Eric Mamer, adăugând că UE aşteaptă ''clarificări'' din partea Regatului Unit, informează Agerpres

Comitetul mixt consacrat aplicării acordului de retragere convenit de UE şi de Regatul Unit în ianuarie este co-prezidat de Sefcovic şi de Gove.

Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexitului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.