DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Revenirea la alegerea primarilor din două tururi a fost RESPINSĂ de senatorii juriști

inquamphotos.com / Octav Ganea
alegeri vot stampila

Comisia juridică a Senatului a adoptat luni, cu şase voturi ”pentru” (PSD şi ALDE), 4 voturi ”împotrivă” (PNL şi USR) şi o abţinere (UDMR) un raport de respingere a iniţiativei PNL de alegere a primarilor în două tururi, aşa cum era până în 2008, informează news.ro.

Raportul de respingere a iniţiativei PNL de către comisia juridică va fi comasat cu un raport identic al comisiei de administraţie şi urmează să fie trimis plenului Senatului pentru dezbatere şi vot final.

Termenul de adoptare tacită se împlineşte pe 24 octombrie, iar forul decizional va fi Camera Deputaţilor.

În cadrul dezbaterilor din comisia juridică a Senatului, senatorul PNl Alina Gorghiu a dat vina pe fostul premier Dacian Cioloş pentru faptul că nu s-a revenit la alegerea primarilor în două tururi.

”Din nefericire, a fost un Cioloş care n-a fost de acord să-şi asume ordonanţă de urgenţă la momentul respectiv. Poate nu era cazul, poate era cazul ...Din nefericire nu s-au găsit alte pârghii la acel moment pentru a impune alegeri în două tururi”, a spus Alina Gorghiu.

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali a fost înregistrată în martie la Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Proiectul prevede că este declarat primar candidatul care a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate. Dacă niciunul dintre candidaţi nu a obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate, se organizează un al doilea tur de scrutin.

Un al doilea tur de scrutin se organizează şi în caz de balotaj între mai mulţi candidaţi la funcţia de primar.

La al doilea tur de scrutin, participă numai candidaţii clasaţi pe primele două locuri, respectiv candidaţii aflaţi în situaţia de balotaj.

Al doilea tur de scrutin are loc în două săptămâni de la primul tur de scrutin. În al doilea tur, este declarat câştigător candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.