Premium
Ceremonii de pomenire a celor 64 de tineri care și-au pierdut viața în urma incendiului din Colectiv în 2015 au fost oficiate marți dimineață, dar speranța celor care i-au pierdut pe cei dragi este tot mai mică. "E o durere înghețată", a spus Ruxandra Geambașu, mama Ioanei Victoria, pentru MEDIAFAX.
Luna încă se mai vedea deasupra Bisericii Bucur Ciobanul când te apropiai, marți dimineață, de piața din fața fostei fabrici Pionierul, unde, pe 30 octombrie 2015, incendiul din clubul bucureștean Colectiv lăsa în urmă 64 de familii îndoliate și alte sute de români cu afecțiuni grave cauzate de flăcări, de fum și de urmele sufletești ale tragediei, dar și de infecțiile contractate în spitale, după internare.
Marți, primul parastas pentru cei 64 de tineri a avut loc, după Sfânta Liturghie, în curtea bisericii Sfântul Nicolae - Broșteni, unde a fost ridicat în 2017 monumentul funerar dedicat de Arhiepiscopia Bucureștilor veșnicii pomeniri a celor decedați. Al doilea parastas a avut loc în Piața Bucur, în imediata apropiere a locului tragediei.
Jumătate din piață era scăldată în lumina fierbinte a soarelui. Umbra clădirii care adăpostește fostul club se întindea peste panourile cu fotografiile celor ce și-au pierdut viața și peste masa în jurul căreia preoții au început să slujească la ora 11 fără un minut.
Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv, a răspuns fiecărei întrebări care îi este adresată. "Au fost trei ani grei", a spus tatăl care l-a pierdut în 2015 pe Alexandru Iancu. Între două serii de întrebări, s-a scuzat și a traversat intersecția într-un colț în care se aflau alți doi părinți pe care îi recunoșteai după durerea mocnită care le umbrea chipurile.
Ruxandra Geambașu este mama Ioanei Victoria. "Dacă n-ar fi rămășițele Ioanei la Ghencea Militar, aș fi plecat de mult din țară, dar așa trebuie să mă duc sâmbăta acolo. Este momentul din care îmi iau eu energie", a declarat ea pentru MEDIAFAX. Este medic și experiența sa în spital a făcut să resimtă și durerea de a-și vedea profesia pusă în balanță cu suferința părintească.
"Mi-e rușine că am servit țara asta de la 1 noiembrie 1990, când mi s-a făcut încadrarea ca stagiar la Spitalul de Urgență Floreasca. La 1 noiembrie 2015, împlineam 25 de ani de muncă. Mâine-poimâine o să fac 28. Mi-e rușine că m-am comportat atunci la spital mai mult ca un părinte, nu ca un doctor. Era un fel de anestezie. Sigur că știam de infecțiile intra-spitalicești, dar nu știu de ce aveam credința că Dumnezeu o să ne ocolească și o să aibă grijă și toți copiii or să deschidă ochii și or să plece ca Frumoasa din Pădurea Adormită, că nu aveau motive să moară. Când lucrurile au început să devină evidente... în direcția proastă, au apărut fel de fel de complicații administrative. Cei din străinătate nu mai primeau pacienții ca în primele zile, începuseră să conștientizeze că își dinamizează spitalele cu bombele bacteriologice românești. Microbii și-au făcut treaba și i-au omorât pe toți între 16 și 21 noiembrie, într-un mod despre care, dacă cineva o să aibă curiozitatea să facă o lucrare științifică, o să vadă că totul s-a petrecut ca la carte, ca la cartea de medicină. Nu ca la Codul Penal", a mai spus aceasta.
Trecerea timpului a făcut-o să nu mai aibă nicio iluzie legată de justiția românească.
"Acum doi ani aș fi vrut să-i văd pe toți în niște țepe sau în niște spânzurători ca în Vestul sălbatic. Mă gândeam că aveam vreo doi la care puteam să ajung și, dacă nu să-i omor, măcar să-i schilodesc eu, pentru că sunt chirurg și știu cum se face. Acum, nu știu de unde vine laxitatea asta. Poate că este debutul unei boli psihice, dar chiar nu mă mai interesează și aș vrea... Dumnezeu știe ce a făcut fiecare și ce ar fi putut să facă și nu a făcut. Nu pot să fiu așa de ipocrită să vă spun că i-am iertat, dar chiar nu mă mai interesează. Dacă ei sunt liniștiți, foarte bine. Dacă au remușcări, iarăși bine, deși mă îndoiesc. Fiecare o să dea socoteală pentru ce a făcut. Justiția nu e asta strâmbă și oloagă pe care o fac oamenii, ci cea finală și definitivă", a adăugat mama Ioanei.
Fiica sa a venit la Colectiv de la Mizil, pentru niște lecții de desen. Voia să dea admitere la facultatea de arhitectură. Ioana fost internată la Spitalul Sfântul Ioan. S-a luptat până pe 16 noiembrie și a murit cu bronhopneumonie cu germeni contractați în spital, cum li s-a întâmplat altor trei tineri internați acolo.
"M-a ajutat credința în Dumnezeu, de care m-am apropiat meteoric. Mi s-a părut că am și trișat. Ar fi trebuit să am exercițiul ăsta mai din timp, dar eu fac parte dintr-o generație care pierduse legătura cu latura asta a existenței... Lucrurile nu se mișcă deloc. Lucrurile sunt o mocirlă, o băltoacă din ce în ce mai imundă din care cei care pot să plece și își știu destinațiile au bărcuța pregătită sau avionul, pe mine, și cred că pe mulți dintre părinții celor 64 de copii care s-au dus, nu ne mai interesează. Restul, nu știu cum trăiesc... se vede ce se întâmplă și cu drumurile publice, și cum votează. E o țară în derivă. Bine că nu o să mai văd deznodământul, dar logic și igienic ar fi să vină un potop al lui Noe", a spus Ruxandra Geambașu.
Fiecare an trecut de la tragedie a adâncit și mai tare sentimentul de izolare pentru cei care au pierdut persoane apropiate în incendiul din clubul Colectiv: "Am selectat în jurul meu, sau s-au selectat, niște oameni cu care îmi face bine să mă întâlnesc. Pe unii îi știu dinainte de Colectiv și au rămas lângă mine, alții sunt cunoștințe noi, oameni care au trecut proba focului la propriu. Eu nu am avut televizor în anii ăștia, am învățat să țin legătura cu părinții din grupul de doliu prin telefon. Eu nu foloseam nici smartphone înainte. Calculatorul Ioanei nu l-am deschis de când s-a dus ea. Nu spun că mă izolez deliberat... că nu mă mai uit pentru că aș fi într-un fel de grevă, dar, pur și simplu, am alte priorități. Acum mă gândesc că trebuie să fac sâmbătă pomenire, că este Sâmbăta morților, cealaltă sâmbătă fac pomenire pentru Ioana, pentru că ea s-a dus pe 16 noiembrie și fac în sâmbăta de dinainte. Trebuie să găsesc o biserică, pentru că acolo unde mă duceam eu de obicei este în reparații și sunt schele înăuntru și nu se mai slujește decât Sfânta Liturghie. Alte slujbe nu se fac. Am preocupări poate înguste, poate femeiești, dar care mă țin în viață pentru că mi se pare mai util ce facem noi zi de zi, decât ce fac decidenții noștri pe care nu i-a durut și nu o să-i doară niciodată. Noi suntem vizibili și utili din patru în patru ani sau din cinci în cinci ani, când votăm și când ni se iau taxe, impozite și bani pentru asigurarea de sănătate în schimbul căreia nu plătim decât infecții intra-spitalicești, dar la care, prin lege, nu poți să renunți", a mai povestit Ruxandra Geambașu.
Preoții au citit numele celor 64 de tineri care și-au pierdut viața la Colectiv. Părinții și rudele, rămași pe trotuarul de lângă panourile cu fotografii, erau tot mai puțini între cele câteva zeci de jurnaliști, jandarmi și polițiști. Colacii se împărțeau din cutii mari de carton. Mama Ioanei Victoria avea în mână o candelă pe care nu apucase să o aprindă.
"Asta e durere cronică. Față de durerea acută, de la început, care era arzătoare, acum este o durere înghețată, e o durere de piatră care poate să stea oricât pe marginea drumului, care se lasă călcată, plouată", a spus Ruxandra Geambașu pentru MEDIAFAX.
Citește și: Schimbare BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor - Mii de pensionari, OBLIGAȚI să acționeze
În urma incendiului din clubul Colectiv au murit la faţa locului 26 de persoane, iar apoi mulți dintre răniţii internaţi, numărul victimelor ajungând atunci la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi.
La un an și nouă luni după tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanțul total la 65.
