Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revolta campionului naţional la maraton: ''Mulţumesc' Ministerului Sportului, o să îngropaţi de tot atletismul românesc!'

gsp
alex corneschi

Alexandru Corneschi, campionul naţional la maraton, legitimat la CSM Craiova, a precizat, într-un mesaj postat în social media, că în ultimele luni nu a primit niciun bn pentru activitatea sa. El s-a declarat dezamăgit de tot ce se întâmplă, menţionând că Ministerul Sportului va “îngropa de tot atletismul românesc”.

“Ca să vă faceţi o idee, primeam un salariu minim pe economie, pentru a susţine toată această muncă… Repet nu m-am plâns de banii primiţi şi am muncit mereu cu drag şi cu speranţa că va fi mai bine”, a menţionat el.

Salutare,

Aceasta este prima şi ultima postare în care mă “plâng” de condiţiile sportului din România şi aici mă refer la atletism.

Probabil ştiţi rezultatele mele din ultima perioadă, munca depusă şi tot ce înseamnă câştigarea unei medalii sau câştigarea câtorva minute/secunde la o cursă de maraton.

Astăzi 12.10 am primit un telefon în care am fost anunţat că nici luna aceasta nu sunt bani la club, după luna august care a avut aceeaşi soartă.

Ca să vă faceţi o idee, primeam un salariu minim pe economie, pentru a susţine toată această muncă… Repet nu m-am plâns de banii primiţi şi am muncit mereu cu drag şi cu speranţa că va fi mai bine.

Cum e posibil ca un sportiv medaliat şi în continuă ascensiune poate primi 0 ron/lună pentru toată activitatea lui, în condiţiile în care o pereche de pantofi de alergare pentru maraton sunt undeva la 800ron iar un masaj minim 100ron, şi să nu mai punem în calcul toate celelalte costuri.

Sunt dezamăgit de tot ce se întâmpla…. “Mulţumesc” Ministerului Sportului, o să îngropaţi de tot atletismul românesc!

Cu sportivitate,

Alex Corneschi”, este mesajul postat pe Facebook de atlet.

Alexandru Corneschi a câştigat duminică titlul naţional la maraton.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.