Ședința grupurilor parlamentare reunite ale PNL, se desfășoară luni, 2 februarie 2026, la debutul sesiunii parlamentare de primăvară, într-o atmosferă tensionată. Potrivit unor surse din partid, discuțiile au scos la iveală o revoltă internă față de premierul și președintele partidului, Ilie Bolojan, acuzat că a slăbit coeziunea formațiunii prin decizii contestate și prin gestionarea conflictelor din interiorul PNL.
Potrivit surselor politice, ședința este în plină desfășurare, iar nemulțumirile se concentrează pe intenția unei părți a parlamentarilor de a schimba oamenii susținuți de Bolojan în funcții-cheie din Parlament. În acest context, premierul le-ar fi cerut senatorilor și deputaților liberali să nu îl submineze, avertizând că o astfel de mișcare i-ar slăbi poziția în coaliția de guvernare.
Bolojan ar fi insistat în repetate rânduri că destabilizarea internă nu ajută partidul și că pierderea sprijinului pentru oamenii săi l-ar vulnerabiliza în raport cu PSD. „Oare ajută partidul să am o poziție subrezită în coaliție?”, ar fi întrebat retoric liderul PNL, potrivit acelorași surse.
Critici privind numirile guvernamentale
Unul dintre reproșurile centrale aduse lui Bolojan vizează numirea lui Dragoș Pîslaru, membru al partidului REPER, în funcția de ministru al fondurilor europene, portofoliu care aparține PNL. Decizia a fost prezentată în ședință drept un semnal de ignorare a resurselor interne ale partidului.
În replică, Bolojan ar fi explicat că l-a ales pe Pîslaru atât pentru expertiza acestuia în domeniul fondurilor europene, cât și pentru că nu ar fi avut un candidat potrivit în interiorul PNL. De asemenea, liderul liberal ar fi susținut că această mutare ar aduce beneficii politice indirecte, inclusiv puncte în plus pentru Ciprian Ciucu, în bătălia politică din Capitală.
Sursele indică faptul că premierul a reiterat ideea că fricțiunile interne nu fac decât să slăbească partidul într-un moment sensibil și că disputele deschise riscă să fie speculate de partenerii de coaliție.
Lupta pentru funcții în Parlament
Tabăra adversă lui Bolojan, gruparea condusă de Hubert Thuma, sprijinită de parlamentari nemulțumiți, ar urmări schimbarea unor lideri susținuți de actualul președinte al PNL din structurile de conducere ale Parlamentului.
În acest sens, Thuma ar dori înlocuirea Arinei Moș, apropiată a lui Bolojan, din funcția de secretar al Camerei Deputaților, precum și schimbarea lui Gabriel Andronache din poziția de lider al grupului PNL din Camera Deputaților. Aceste mutări sunt văzute ca o încercare de a diminua influența premierului în Legislativ.
În ședință a intervenit și Alina Gorghiu, care a contrazis poziția premierului, susținând că o competiție internă nu are cum să subrezească partidul, ci, dimpotrivă, îl poate întări. Potrivit surselor, Gorghiu a subliniat că toți parlamentarii PNL au dreptul legitim de a candida și de a fi aleși în funcții, apreciind drept „anormală” abordarea lui Bolojan. Ea ar fi reproșat conducerii că deciziile majore ar fi trebuit discutate în partid, inclusiv în privința măsurilor guvernamentale și a angajărilor de răspundere, nu aflate ulterior din presă.





























Comentează