Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revoltă în Irak după uciderea a şapte femei şi copii într-un atac anti-american

BBC
incendiu Basra Irak

Sute de irakieni şi-au exprimat furia marţi, cu prilejul înmormântării a cinci copii şi două femei din aceeaşi familie, ucişi luni într-un tir cu rachetă care viza aeroportul din Bagdad, unde sunt staţionaţi soldaţi americani, relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Acest sat este ca un mic Irak; dacă guvernul nu este capabil să îl protejeze, cum ar putea asigura securitatea întregului Irak?", a întrebat unul dintre participanţii la cortegiul funerar din satul Al-Bu Shaaban, la câţiva kilometri de aeroportul Bagdad.

Tragedia reprezintă o nouă etapă în încleştarea între guvernul lui Mustafa al-Kazimi, prins la mijloc între aliaţii american şi iranian, şi grupurile armate pro-Iran care susţin că vor să alunge din Irak "ocupantul american".

Atacurile cu rachetă asupra ambasadei americane, convoaielor logistice irakiene sau bazelor care adăpostesc soldaţi americani sunt acum aproape cotidiene, dar ele în general nu se soldează cu victime.

Însă bilanţul atacului de luni seară este fără precedent şi plasează grupurile armate pro-Iran într-o poziţie delicată faţă de o opinie publică exasperată de ani de violenţe şi de ilegalităţile comise de diverse facţiuni armate ale ţării.

Semn că reacţiile ar putea fi dure pentru aceste grupuri, conturile pro-Iran, care de obicei salută rapid pe reţelele sociale acest gen de atac, au rămas acum tăcute.

Acest nou atac împotriva intereselor americane, ultimul într-o serie de circa 40 de la începutul lunii august, intervine în contextul în care Washingtonul a ameninţat să-şi închidă ambasada şi să-şi retragă cei 3.000 de soldaţi din Irak dacă tirurile cu rachetă nu încetează.

Mai mulţi înalţi responsabili militari şi oficiali au mers în satul Al-Bu Shaaban pentru a linişti spiritele, dar mai mulţi dintre sutele de oameni care au participat la înmormântare spun că "nu mai eşti nicăieri în siguranţă".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.