Sâmbătă, în apropiere de Volgograd, soția unui luptător al PMC Wagner l-a înjunghiat mortal pe acesta pentru... emotivitate excesivă. Tragedia familială a avut loc în districtul Svetloiarski, potrivit publicației ruse V1.ru.
„Bărbatul, în lumina evenimentelor de ieri, se temea foarte mult că vor veni și după el”, a declarat o sursă citată de publicația rusă. „În acest context, cuplul s-a așezat la masă și a început să bea.”
Potrivit sursei, după ce a băut, bărbatul a devenit imediat agresiv și a încercat să fie violent cu soția sa.
„Femeia nu a putut suporta ceea ce se întâmpla și și-a înjunghiat soțul. Rana a fost gravă și adâncă, el a sângerat până la sosirea ajutoarelor”, a declarat sursa.
Reamintim că, sâmbătă dimineața, șeful PMC Wagner, Evgheni Prigojin, a desfășurat echipamente militare și formațiuni de luptători în Rostov pe Don. Timp de douăzeci și patru de ore, luptătorii Wagner se aflau în oraș și se îndreptau spre Moscova. Abia spre seară s-a aflat că Prigojin a decis retragerea echipamentul din Rostov pe Don.
Revolta lui Evgheni Prigojin a durat aproape o zi. A fost inițiată o cauză penală pentru revoltă armată, care a fost deja clasată.
Comentează