Deputatul USR Silviu Dehelean, membru în comisia juridică, a scris pe Facebook că social-democrata Laura Vicol, care a fost avocata Alinei Bica şi a altor persoane controversate, este noul preşedinte al comisiei juridice, după formarea noii majorităţi parlamentare PNL-PSD. ”Avocata celei mai sulfuroase zone dintre politică şi criminalitate este cea care va face legi pentru justiţie în România”, scrie deputatul, arătând că aceasta ”a primit răsplata pentru că a fost avocata unei mafii care a capturat statul român”.
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a fost condusă până joi de Mihai Badea, de la USR. El a anunţat că a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, unde noua coaliţie PNL-PSD-UDMR a votat-o pe avocata Laura Vicol (PSD).
”După 11 luni de mandat, plec cu fruntea sus din funcţia de preşedinte al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, care cade pradă PSD-ului, cu concursul vasalilor lor din PNL. În ceea ce mă priveşte, n-am să mă lamentez faţă de această situaţie, din simplul motiv că nu-mi stă în fire să prind rădăcini în vreo funcţie, aşa cum i-am văzut pe atâţia alţii”, a scris Badea pe Facebook.