DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

REVOLTĂTOR Firmele româneşti vor plăti taxe mult mai mari decât firmele străine

taxe impozite

Noul Cod Fiscal are mai multe prevederi care dezavantajează firmele autohtone în raport cu cele care activează în România, dar au patroni străini. Acestea din urmă beneficiază de mai multe scutiri de impozite şi taxe.

Guvernul a introdus un impozit pe dividende în funcţie de rezidenţa fiscală a societăţii mamă. De exemplu, o societate care va plăti dividende societăţii româneşti pe care care a înfiinţat-o va da Fiscului 5% impozit. Lucru care nu este valabil şi dacă firma din România a fost deschisă de o societate din afara ţării, infomează Digi24.

Nu doar valoarea impozitelor aplicate este mai mare pentru firmele cu patroni români, ci şi numărul de taxe. O firmă ce activează în România, dar este deţinută de o persoană cu rezidenţă în străinătate, va plăti statului român 3% pe venitul microîntreprinderii şi 5% impozitul pe divident, reţinut la distribuirea dividentului pentru persoana nerezidentă.

Pe de altă parte, o firmă de aceeaşi mărime, cu aceeaşi activitate, dar deţinută de un român, va plăti pe lângă cele două impozite plătite şi de patronul străin şi 5,5% contribuţii individuale de sănătate. Se observă aşadar o creştere cu 68% a impozitelor plătite de patronul român faţă de cel străin.

Iar redevenţele vor fi şi ele impozitate diferit. De exemplu dacă o pizzerie din Italia se extinde în România şi potrivit politicii grupului, produsele se vând în cutii de carton cu sigla societăţii din Italia, pentru a utiliza această siglă, firma care activează în România plăteşte o redevenţă societăţii mamă din Italia. Potrivit noului Cod Fiscal, această redevenţă va fi scutită de impozit.

În schimb, dacă firma este înfiinţată de un român şi vrea ca pe cutia de pizza să fie imaginea lui Ştefan cel Mare de la Chişinău, societatea va plăti dreptul de utilizare a fotografiei către autorităţiile din Republica Moldova, iar redevenţa va fi impozitată în România cu 16%.

Impozitarea dobânzilor ar urma să aibă şi ea un statut diferit de anul viitor. De exemplu, dacă o societate din România se împrumută la societatea mamă din alt stat, beneficiază în anumite condiţii de scutirea impozitării pe dobânzi.

Impozite

firmă cu patron străin:

3% impozit/venitul firmei

5% impozit/divident

firmă cu patron român:

3% impozit/venitul firmei

5% impozit/divident

5,5% contribuţii de sănătate

Impozite pe veniturile firmelor

cu patron străin: 8%

cu patron român: 13,5%

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.