Revolut a raportat marţi un profit de 2,3 miliarde dolari americani în 2025 (1,7 miliarde lire sterline), în creştere cu 57% şi cu o marjă a profitului de 38%, în progres faţă de 35% în 2024, înregistrând al cincilea an consecutiv de profitabilitate netă, la zece ani de la lansare, potrivit unui comunicat al companiei.
Veniturile grupului au crescut cu 46%, ajungând la 6 miliarde dolari americani (4,5 miliarde lire sterline), faţă de 4 miliarde dolari americani (3,1 miliarde lire sterline) în 2024, cu o creştere puternică pentru toate fluxurile de venituri. 11 linii de business diferite au depăşit veniturile individuale de cca. 135 milioane dolari americani (100 de milioane lire sterline), scrie Agerpres.
Depozitele totale ale clienţilor au crescut cu 66%, ajungând la 67,5 miliarde dolari americani (50,2 miliarde lire sterline), pe măsură ce baza de clienţi retail a crescut cu 30%, ajungând la 68,3 milioane, iar numărul clienţilor business a crescut cu 33%, până la 767.000.
Revolut a continuat să se apropie de obiectivul de a fi prezent pe o sută de pieţe, operând ca bancă autorizată în 30 din cele 40 de pieţe active - inclusiv Regatul Unit şi Mexic - alături de depunerea oficială a aplicaţiei bancare în SUA, în martie 2026.
"2025 a fost un alt an important. Am construit o afacere diversificată, rezistentă, profitabilă la scară largă, întărind fundaţia următoarelor faze de creştere. Pe măsură ce ne transformăm într-o bancă cu adevărat globală, dovedim că modelul nostru operaţional bazat pe tehnologie continuă să stimuleze o expansiune rapidă şi o profitabilitate record. După un deceniu de la începutul acestei călătorii, încă suntem la începutul demonstraţiei noastre despre ce putem realiza în această industrie, a declarat Nik Storonsky, cofondator şi CEO Revolut, citat în comunicat.
Baza de clienţi retail din România a depăşit 4,8 milioane de utilizatori persoane fizice, fiind pentru al patrulea an consecutiv cea mai descărcată aplicaţie financiară de pe piaţă. Baza de clienţi pe segmentul business a crescut cu 32%.
"Rezultatele noastre din 2025 demonstrează puterea modelului nostru diversificat de business, pe măsură ce continuăm să ne extindem rapid, simultan cu creşterea profitabilităţii. Marja de profit înainte de impozitare de 38% reflectă disciplina financiară şi capacitatea de a scala eficient, continuând în acelaşi timp să investim în oameni şi infrastructură. Cu 11 linii de produse distincte, fiecare depăşind acum 100 de milioane de lire sterline în venituri anuale, afacerea noastră a dobândit rezistenţa structurală necesară pentru a naviga în orice mediu. Intrăm în al doilea deceniu în forţă, pregătiţi pentru a continua să concepem viitoarele proiecte care vor redefini sistemul bancar", a spus Victor Stîngă, Chief Financial Officer Revolut.
2025 a fost un an record în ceea ce priveşte atragerea de clienţi, însoţit de o creştere semnificativă a frecvenţei cu care utilizatorii şi companiile se bazează pe Revolut pentru activităţile lor financiare de bază.
Astfel, Revolut a adăugat 16 milioane de clienţi noi din retail la nivel global, aducând totalul la 68,3 milioane de clienţi retail până la sfârşitul anului (o creştere de 30%). În mod similar, numărul clienţilor Business a crescut cu 33%, ajungând la 767.000.
Impulsul creşterii a fost puternic în Europa, unde unu din cinci adulţi activi utilizează acum Revolut. Revolut este cea mai descărcată aplicaţie din categoria Finanţe, clasându-se pe primul loc în 15 ţări, inclusiv România, şi deţine un loc în primele trei poziţii în 26 de ţări de pe continent.
Activitatea clienţilor a crescut vertiginos: volumele totale ale tranzacţiilor au crescut cu 65%, de la an la an, la 1,7 trilioane dolari americani (1,3 trilioane lire sterline), deoarece platforma a gestionat niveluri record de activitate în segmentele sale de retail şi business.
Numărul de tranzacţii per client a crescut cu 24% comparativ cu anul 2024.
Revolut Business a contribuit cu 365 miliarde dolari americani (277 miliarde lire sterline) din volumul total al tranzacţiilor. Creşterea a fost deosebit de puternică pe pieţele în expansiune - inclusiv Singapore, Australia şi SUA - unde Revolut Business a crescut cu peste 140% faţă de anul precedent.
Cu a cincea cea mai mare bază de clienţi retail la nivel global la sfârşitul anului 2025, România a continuat să fie o piaţă cheie pentru Revolut şi a ocupat poziţia a treia după numărul de utilizatorii activi lunar, după Regatul Unit şi Franţa. Baza de clienţi retail a crescut cu 12%, ajungând la 4,8 milioane de clienţi şi la o rată de penetrare de 27% din populaţia totală cu vârsta peste 6 ani.




























Comentează