Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revoluţia fiscală provoacă REVOLTĂ. Sindicatele cer ABROGAREA OUG de modificare a Codului Fiscal

foto Andreea Roşca
protest abrogare OUG

Sindicatele din chimie şi petrochimie cer abrogarea OUG de modificare a Codului Fiscal, argumentând că diminuează contribuţia angajatorului la 2,25% pentru condiţii normale de lucru şi creşte contribuţia angajatului, urmând să scadă salariile tuturor salariaţilor, potrivit unui comunicat remis ŞTIRIPESURSE.RO.

Citeşte şi: Dragnea primeşte o LOVITURĂ din interiorul Guvernului! Consilierul premierului Tudose îi cere DEMISIA

Consiliul Federativ al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Chimie-Petrochimie „Lazăr Edeleanu”, care reuneşte mai multe sindicate, printre care Rompetrol, Michelin şi OMV Petrom, a solicitat Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România (CNSLR - Frăţia) să facă demersurile necesare pentru ca O.U.G. nr.79/2017 de modificare a Legii 227/2015 (Codul Fiscal) să fie abrogată, se arată în comunicatul transmis luni.

„Această OUG nu transferă nici o contribuţie de la angajator la angajat, aşa cum s-a susţinut de către Guvern în toată perioada dinaintea adoptării acesteia. Dacă într-adevăr era un transfer, trebuia ca acesta să rezulte din efectul legii, ori, în cuprins nu regăsim acest lucru. De fapt: O.U.G. diminuează contribuţia angajatorului la 2,25% pentru condiţii normale de lucru şi creşte contribuţia angajatului astfel: de la 16% (CAS si CASS), 16% impozit şi 0,5 şomaj (acum), la 35% CAS şi CASS şi 10% impozit pe venit de la 1 ianuarie 2018”, argumentează sindicaliştii din chimie şi petrochimie.

„Prin această modificare a Codului Fiscal scad salariile tuturor salariaţilor din România”, se arată în comunicatul transmis.

„Pentru sistemul privat, statul nu compensează această diminuare, neavând în cuprinsul actului normativ vreo normă prin care angajatorul să fie obligat să majoreze salariul. În aceste condiţii, rămâne doar negocierea între angajator şi angajat, dacă şi în ce procent va majora salariile, pentru a diminua efectul aplicării O.U.G. de modificare a Codului Fiscal”, potrivit federaţiei.

Citeşte şi: Şeful Senatului, explicaţii pe o lege care a stârnit CONTROVERSE. Ce buget i se va aloca Casei Regale - VIDEO

„Dacă Guvernul Boc a scăzut salariile din sistemul bugetar cu 25%, acum Guvernul Tudose a scăzut salariile nete din sistemul privat cu peste 17%, fiind nevoie ca angajatorul să acorde o majorare a salariilor de bază cu 21% (procent calculat inclusiv în simulările prezentate în Comisii de Dialog Social din cadrul Prefecturilor din data de 07.11.2017) ca salariatul să nu piardă la salariul net în urma adoptării O.U.G”, se mai arată în comunicat.

„Suntem pregătiţi pentru acţiuni specifice sindicale ca această OUG adoptată de un Guvern social democrat, prin care scad salariile din sistemul privat, să fie abrogată”, se mai arată în comunicat.

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Chimie - Petrochimie „Lazăr Edeleanu" are în componenţă sindicate din Rompetrol, Azomureş, Petrotel Lukoil, Michelin, Chimcomplex Borzeşti, OMV Petrom, Policolor, Conti Tech, Amplo, Gedeon Richter, Qualicaps România şi Iprochim.

Citeşte şi: Fostul principe Nicolae aruncă BOMBA şi anunţă demersuri pentru reintroducerea în ordinea succesorală .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.