Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revoluţie în Educaţie: Deputaţii au votat extinderea învăţământului obligatoriu la 15 clase

Inquam Photos / Octav Ganea
parlament vot maini mana

Camera Deputaţilor a votat miercuri, 28 martie, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă pentru modificarea art.16 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011.

Potrivit proiectului de lege, învăţământul obligatoriu în România va fi de 15 ani: doi ani de grădiniţă, şcoala primară, şcoala gimnazială şi extinderea obligativităţii şi la liceu, până la clasa a XII-a inclusiv.

"Astfel, învăţământul general obligatoriu este de 15 clase şi cuprinde ultimii 2 ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul preşcolar şi învăţământul liceal devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020", prevede propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD, care are avizul favorabil al Guvernului.

Vezi şi: Ce trebuie să faci dacă eşti dependent de computer: Nutriţioniştii oferă soluţia

S-au înregistrat 178 de voturi "pentru", 25 de voturi "împotrivă" şi 55 de abţineri. 

"Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană - acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere, nici de un sprijin educaţional. Prin această iniţiativă, care va merge la Senat, ne propunem ca grupa mijlocie şi grupa mare să devină treptat parte a învăţământului obligatoriu. În felul acesta, de la cei 13 ani de acum - 12 clase şi una pregătitoare - se adaugă încă doi ani, dar în etape. Evident că efortul bugetar este semnificativ, dar credem că nimic nu este prea scump pentru educaţia copiilor. Şi, într-o primă etapă, grupa mare va deveni obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie va deveni în 2023 grupă obligatorie. Ne-am gândit la un calendar rezonabil, care să permită şi o configurare bugetară, dar, în acelaşi timp, să ne putem alinia şi la un sistem european. (...) Sigur, ne putem gândi şi la impact legat de infrastructura şcolară, dar deocamdată oricum autorităţile locale, sistemele educaţionale judeţene fac efortul de prinde copiii în sistemul preşcolar", a explicat deputatul PSD Camelia Gavrilă, iniţiator al proiectului legislativ, preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor.

Vezi şi: Evită restaurantele care aduc mâncarea congelată: Indiciile după care le poţi recunoaşte .

Ea consideră că cei mici vor fi mult mai deschişi către joc, către socializare. 

PNL s-a abţinut de la vot, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, argumentând că 15 ani de învăţământ obligatoriu reprezintă o tendinţă perfect europeană, dar asta nu înseamnă că abandonul şcolar între clasa a VIII-a şi a IX-a nu este de 30%. "Mă întreb dacă dvs continuaţi în felul acesta, cu atac după atac la sistemul de educaţie, de ce ne mai mirăm că în Parlament anulaţi sentinţe de interdicţie de a candida pentru cei care au fost în conflicte de interese şi şi-au dus sumele forfetare acasă. (...) În asta vreţi să transformaţi România", a afirmat Raluca Turcan, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Senatului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.