Premium
Săraci, corupți dar plin de speranță
În 2003-2004 „revoluțiile colorate” au adus un nou val de speranță în estul Uniunii Europene și, mai ales, spațiul ex-sovietic. Revoluția portocalie din Ucraina și Revoluția Rozelor din Georgia, au părut a fi încheierea după un deceniu a unor procese începute în anii '89. Și România a adoptat culoarea portocalie în 2004, desprinzându-se de guvernarea post-comunistă a lui Adrian Năstase și declarând intrarea într-o nouă eră.
Totuși, ordinea împotriva căreia s-au ridicat Revoluțiile Colorate nu era Comunismul, ci mai degrabă o anumită formă de post-comunism. Sistemul politic la începutul secolului în aceste țări arăta ca un copil diform realizat din împerecherea vechilor structuri de partid și de stat cu noii îmbogățiți ai „capitalismului de cumetrie”. Astfel spus, era vorba de o revoltă împotriva corupției și a sărăciei/înapoierii aduse de aceasta.
Odată ce „revoluțiile” au triumfat, popoarele au rămas în continuare sărace și corupte, dar cu speranța că, în curând, aceste lucruri se vor schimba. Speranța se vede și în țările vecine. În 2007 Bulgaria intră în Uniunea Europeană alături de România. În 2009 puterea în Republica Moldova trece în mâinile pre-europenilor.
Flux și reflux
Însă, deja, timpul nu mai are răbdare cu țările Estului. Pornită în 2007-2008 în SUA, criza economică învăluie treptat Europa, punând la încercare realizările încă modeste ale țărilor din Est. Pe măsură ce speranțele nu sunt îndeplinite, populația se revoltă din nou. În 2012 lumea iese în stradă împotriva președintelui Băsescu, personajul principal al anului 2004 și președintele în timpul căruia România a intrat în UE. În 2013 în Bulgaria se iese în stradă împotriva lui Boiko Borisov, premierul în funcție în momentul accederii în UE. În Moldova se iese în 2015 împotriva lui Chiril Gaburici, din alianța pro-europeană. (Doar Ucraina, parcă încremenită în timp, se revoltă în Euromaidan în noiembrie 2013, tot împotriva lui Victor Ianukovici, ca și în timpul Revoluției Portocalii)
Borisov, Băsescu, Gaburici sunt reformiști, de dreapta, pro-europeni și anticorupție. Dar valul de nemulțumire nu îi vizează pe ei în particular. După căderea lui Borisov, bulgarii protestează în 2013 și 2014 împotriva socialistului Oresharski. După 2012, din ce în ce mai mulți români ies în stradă în 2013, 2014 și 2015, de data asta protestând împotriva lui Victor Ponta și a USL/PSD.
Ca să vedem ce s-a întâmplat greșit în aceste țări, merită să ne uităm în ce măsură promisiunile de prosperitate și anticorupție au dat roadele așteptate.
Sărăcie
Cauzele imediate ale protestelor sunt adeseori de natură economică și socială. Românii din Piața Universității au ieșit în stradă pornind de la unele schimbări la Legea Sănătății și au evoluat rapid spre un protest împotriva lui Traian Băsescu și a lui Emil Boc. Totuși, un sondaj din acele zile arată că marea majoritate a românilor percepeau (și susțineau) protestul ca fiind unul legat de salarii și pensii. În Bulgaria, protestele au pornit de la prețul electricității. În Moldova de la furtul a 13% din bugetul Moldovei.
Graficul de mai jos reflectă evoluția economică a țărilor analizate.
Toate țările suferă o cădere economică în 2009, cu excepția Moldovei, care este deja la fundul grămezii. Dar nu este vorba doar despre sărăcirea propriu-zisă, ci și despre percepția ei. Românii și bulgarii nu se compară numai cu situația din trecut, dar și cu restul Uniunii Europene, despre care știu din experiențele proprii, de la televiziuni sau de la migranți. La fel, moldovenii și ucrainienii se compară cu rușii (dar și cu românii, în cazul moldovenilor). Datele pe care le avem la nivelul UE arată că țările care au cel mai scăzut climat social (un indice care agregă (ne)mulțumirea față de diverse aspecte socio-economice) tind să aibă și mișcări de stradă. Ultimele trei țări din clasament, dealtfel, au parte de proteste multiple.
Corupție
Evident, nimeni nu iese împotriva sărăciei, un concept prea abstract și prea legat de mersul economiei. Se protestează fie împotriva unei măsuri care afectează în mod particular, fie împotriva statului care ia aceste măsuri. Mai mulți participanți la diverse proteste vorbesc de stricăciunea din inima statului care este afectat de către interese private și nu (mai) funcționează în mod normal. Din nou, conceptul este prea abstract pentru a scoate din el un slogan. Nu poți striga nici "Jos reaua guvernare", nici "Sus buna guvernare". În schimb poți vorbi despre corupție, care este printre cauzele cele mai specifice ale relei guvernări. În plus, de regulă nu este nevoie să strigi "Jos Corupția", căci viața îți pune în față nume de corupți pe care să îi contești și, dacă ai noroc, agenții anticorupție pe care să le susții.
Ori, la nivelul anului 2012, corupția este percepută a fi la cote înalte în țările vizate (click pe poză pentru imaginea întreagă)
Astfel, opoziția față de corupție se impune gradual ca o temă de protest între 2013-2015 în România, este prezentă în dezbaterile din Bulgaria și sub forma opoziției față de oligarhi, în cele din Ucraina.
Încredere
În timp ce corupția și lipsa prosperității sunt o problemă, încrederea în politicienii care ar trebuie să rezolve aceste probleme este și ea scăzută.
În toamna lui 2011, încrederea în Parlament în România este de 8 %, față de 32% în 2004. Puteți vedea evoluția în graficul de mai jos (linia roșie este încrederea). În ianuarie 2012 încep protestele.
În Bulgaria, în noiembrie 2012, încrederea în Parlament era de 18%, pe un trend descrescător mai modest. În ianuarie 2013 încep protestele. (Sursa graficelor: Eurobarometru).
Pentru Ucraina și Moldova a fost mai greu să găsim serii de date. Ucraina are și ea o problemă cu încrederea în Guvern, spune Gallup. Iar în Moldova, lipsa de încredere în instituții a fost identificată ca fiind o problemă majoră a țării în urma unor consultări derulate de Expert-Grup în 2015 pentru Programul Națiunilor unite pentru Dezvoltare.
Concluzii
Ucraina și Moldova sunt la periferia spațiului ex-sovietic. Dacă în Rusia extracția de petrol a adus prosperitate și structurile de putere din jurul lui Putin au adus un minim de stabilitate, aceste evoluții se reflectă în mai mică măsură în cele două țări.
România și Bulgaria, la rândul lor, sunt nou venitele în Uniunea Europeană, care încă mai au de lucru la pentru a construi o economie sănătoasă și un stat de drept.
Visul de prosperitate al Uniunii Europene sau, după caz, Euro-Asiatice, este mai scurt și palid în aceste țări.
Cetățenii lor se confruntă cu frustrări economice, corupție și proastă guvernare, iar modelele externe (Uniunea Europeană, ma ales), pun în lumină în mod dureros asupra problemelor de acasă.
La acești factori Ucraina și Moldova adaugă un clivaj specific intre secțiunile pro-europene și pro-ruse ale societății.
