Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezervele valutare din BNR, ÎN SCĂDERE faţă de luna trecută

bnr

La 31 iulie 2017, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 34.636 milioane euro, faţă de 35.208 milioane euro la 30 iunie 2017, potrivit unui comunicat de presă al BNR.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

• Intrări de 796 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice și altele;

• Ieşiri de 1.368 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, plăţi din contul Comisiei Europene, impactul deprecierii faţă de euro a unor monede aflate în rezerva valutară (dolarul american, lira sterlină şi yenul japonez) şi altele.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3.602 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 iulie 2017 au fost de 38.238 milioane euro, faţă de 38.842 milioane euro la 30 iunie 2017.

Plăţile scadente în luna august 2017 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează circa 192 milioane euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.