Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rezoluția Camerei Reprezentanților a SUA pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri

Inquam Photos / George Calin
george maior

 

George Cristian Maior: Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România o are cu Statele Unite ale Americii, fiind și o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră

 

Ambasada României în Statele Unite ale Americii salută marcarea, de către Camera Reprezentanților a SUA, a Centenarului Marii Uniri de la 1918, prin introducerea, la data de 11 decembrie 2018, a Rezoluţiei nr. H. Res. 1178. Documentul face parte din seria demersurilor realizate de Ambasada României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918.

Rezoluția a fost inițiată atât de membri republicani cât și democrați: Michael Turner și Dan Lipinski, co-preşedinți ai Grupului de prietenie pentru România din legislativul american, Jackie Walorski, membru al Grupului de prietenie pentru România, și Gregory Meeks, vicepreședinte al Subcomisiei pentru Europa, Eurasia și Amenințări Emergente.

În document este menționat rolul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia care a adoptat rezoluția de unire a Transilvaniei cu România, precum și sprijinul acordat de Statele Unite în favoarea aspirațiilor de unitate națională a românilor. “În 1918, Statele Unite au sprijinit aspirațiile României de libertate și unitate, pe baza celor 14 puncte ale președintelui Woodrow Wilson”, se arată în rezoluția Camerei Reprezentanților, precizându-se că acest fapt a favorizat “o puternică legătură de prietenie între cele două națiuni, cimentată de o strânsă legătură a parteneriatului strategic”.

“La 100 de ani de la Marea Uniune din 1918, România se află împreună cu Statele Unite, ca partener strategic și aliat NATO, care a contribuit cu credință la construirea și apărarea unei Europe întregi, libere și în pace și și-a demonstrat angajamentul de a împărtăși povara securității noastre transatlantice colective”, se precizează în document.

Rezoluția “onorează hotărârea și sacrificiul tuturor românilor care au luptat cu vitejie pentru împlinirea aspirațiilor lor democratice de libertate și unitate”, făcând posibilă Marea Unire de la 1918 și reafirmă dorința Camerei Reprezentanților “de a continua consolidarea Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite și România și de a inspira generațiile viitoare în a prețui, păstra și dezvolta prietenia istorică dintre cele două națiuni”.

Ambasadorul României în Statele Unite, George Cristian Maior, a salutat rezoluția Camerei Reprezentanților: “Documentul confirmă relația excepțională de parteneriat pe care România o are cu Statele Unite ale Americii. Este o dovadă de respect și prețuire pentru țara noastră și un semnal pentru dezvoltarea, pe mai departe, a parteneriatului strategic, aflat la cel mai bun moment din istoria relațiilor celor două țări”.

Regăsiți atașat textul oficial al Rezoluției, care poate fi accesat și la adresa:

https://www.congress.gov/bill/115th-congress/house-resolution/1178/text?r=1&s=2

Ambasada României în Statele Unite ale Americii

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.