Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Riadul se plânge că răspunsul Qatarului întârzie să apară

reuters
qatar

Ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite (EAU), şeicul Abdullah bin Zayed al-Nahayan, a declarat marţi că statele arabe care au impus un embargou Qatarului aşteaptă încă un răspuns la lista de 13 condiţii transmisă micului emirat prin intermediul Kuweitului pentru a pune capăt crizei, transmit Reuters, AFP şi DPA, potrivit agerpres

'Aşteptăm încă răspunsul de la fraţii noştri din Kuweit cu privire la răspunsul pe care ei l-au primit de la Qatar şi, odată ce îl vom examina între noi, vom lua decizia, fireşte', a declarat şeicul Abdullah, într-o conferinţă de presă susţinută în capitala Emiratelor, Abu Dhabi, în prezenţa omologului său german Sigmar Gabriel.

America este AMENINŢATĂ chiar de ziua ei. Phenianul lansează PRIMA rachetă intercontinentală - VIDEO

Oficiali din Emirate şi din Arabia Saudită au sugerat că ar putea fi impuse noi sancţiuni, printre care excluderea Qatarului din Consiliul de Cooperare la Golfului, dacă Doha nu va da curs condiţiilor celor patru state.

Întrebat în legătură cu această posibilitate, şeicul Abdullah a îndemnat la prudenţă. 'Cred că este prematur să vorbim despre sancţiuni suplimentare şi măsuri şi proceduri care să fie luate de aceste state', a afirmat el. 'Aceasta va depinde de ceea ce vom auzi de la fraţii noştri din Kuweit şi de dialogurile şi discuţiile dintre noi şi de examinarea acestor răspunsuri', a adăugat ministrul de externe. Dacă astfel de măsuri ar fi adoptate, ele 'ar respecta dreptul internaţional', a mai arătat şeicul Abdullah.

Cele patru state (Arabia Saudită, EAU, Bahrein şi Egipt) urmează să se reunească miercuri la Cairo pentru a decide asupra demersurilor ulterioare, după ce Doha a remis luni mediatorului kuweitian răspunsul său la condiţiile transmise, printre care închiderea postului Al-Jazeera şi a unei baze militare turce, precum şi reducerea relaţiilor cu Iranul.

În conferinţa de presă, ministrul de externe al Emiratelor a acuzat din nou autorităţile de la Doha de implicare în 'terorism'. 'Din nefericire, dezvăluim că Qatar a autorizat, a acordat refugiu şi a incitat la terorism', a declarat el.

S-a AFLAT când va avea loc CIOCNIREA TITANILOR. Trump şi Putin se întâlnesc pentru prima dată

'Sperăm că, cu ajutorul partenerilor noştri, printre care Germania, conducerea din Qatar va urma calea înţelepciunii şi a raţiunii', a adăugat ministrul.

La rândul său, şeful diplomaţiei germane, Sigmar Gabriel, şi-a exprimat speranţa că actualele eforturi diplomatice vor conduce la o soluţionare a crizei. Adresându-se în limba germană, el a subliniat 'importanţa de a se pune capăt finanţării terorismului, nu doar în Qatar, ci în întreaga regiune', conform traducerii asigurate în limba engleză.

După ce a mai vizitat Arabia Saudită, Sigmar Gabriel va ajunge în cursul după-amiezii în Qatar în cadrul turneului său regional axat pe criza din Golf.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.