Preşedintele organizaţiei PSD Sector 5, deputatul Cristian Rizea, solicită prefectului Capitalei să anuleze urgent mandatele a opt consilieri locali de la Primăria Sectorului 5, excluşi din formaţiunea social-democrată, după ce au fost acuzaţi de procurorii anticorupţie în dosarul lui Marian Vanghelie.
'Solicit pe această cale prefectului Capitalei să anuleze imediat mandatele celor 8 consilieri locali excluşi din PSD, de la Primăria Sectorului 5, care, alături de consilierii locali PNL, fac parte din grupul infracţional condus de primarul suspendat Marian Vanghelie', afirmă preşedintele PSD Sector 5 într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Rizea arată că, potrivit rechizitoriului DNA, 'aceşti consilieri au susţinut devalizarea bugetului sectorului 5 cu zeci de milioane de euro şi s-au opus cererii ca acest Consiliu Local să se constituie parte civilă în procesul pentru recuperarea prejudiciului, un gest de neacceptat pentru locuitorii sectorului'.
'Prefectul Capitalei trebuie să respecte legea', conchide preşedintele PSD Sector 5.