Asociația Italienilor din România acuză evenimente pregătite de 'entități care se erijează în reprezentați ai comunității'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 22-05-2023

Actualizat: 22-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: roasit.ro

Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT.) dezminte luni, într-un comunicat de presă, orice fel de implicare în evenimente organizate de către „entități ce se erijează în reprezentanți ai comunității italiene”, ca urmare a unor anunțuri privind organizarea unei Convenții Naționale a comunității italiene.

RO.AS.IT adaugă că în respectivele evenimente nu se va implica nicio instituție reprezentativă a statului italian.

„Aceasta reprezintă poziția oficială a comunității italiene din România iar orice fel de comunicare în sensul reprezentativității acesteia de către terți, reprezintă acte de înșelăciune și ne rezervăm dreptul de a acționa în instanță persoanele ce se fac vinovate de propagarea de știri false”, mai transmite organizația.

„Toate informațiile privind activitățile oficiale organizate de către asociația noastră pot fi regăsite prin intermediul instrumentelor de comunicare al nostru, websiteul www.roasit.ro, revista Siamo di Nuovo Insieme precum și emisiuni radio-tv. Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT. este continuatoarea de facto și de iure a tuturor comunităților de italieni stabilite în România până în prezent și are ca scop apărarea, păstrarea, dezvoltarea și promovarea identității minorității naționale italiene atât în România cât și la extern, cât și apărarea drepturilor, libertăților şi intereselor legitime ale membrilor minorității italiene, iar aceste acțiuni sunt exercitate timp de 30 de ani”, afirmă RO.AS.IT.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri