Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, îi cere lui Fabian Gyula, propus Avocat al Poporului de către UDMR, să își spună opinia despre pensiile speciale dacă vrea ”votul majorității reformiste”.
„Fabian Gyula, propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului, are obligația morală de ne prezenta opinia sa asupra pensiilor speciale în contextul în care dorește votul majorității reformiste din Parlamentul României”, a declarat Sighiartău, potrivit unui comunicat de presă. El spune că actuala majoritate parlamentară și-a asumat public desființarea pensiilor speciale și că este normal ca toate persoanele promovate în funcții publice să-și asume această viziune.
„Renate Weber, fostul Avocat al Poporului, a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale cu 85%. Prin acel gest, ea a demonstrat că nu este avocatul românilor, ci doar avocatul privilegiaților care au numit-o în funcție. Weber a susținut că impozitarea pensiilor speciale ar fi o discriminare, deși în realitate cei cu adevărat discriminați sunt milioanele de români din buzunarele cărora se iau bani pentru a se plăti aceste pensii imorale”, a spus Sighiartău.
Context
Fabian Gyula, a declarat miercuri că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani, iar pensia sa de magistrat este de peste 10.000 de lei. Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru a ieşi la pensie, acesta a spus: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.
Comentează