Roberta Metsola aşteaptă de la Costa un leadership puternic, hotărât şi unit

Autor: George Traicu

Publicat: 01-12-2024

Actualizat: 01-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: the-president.europarl.europa.eu

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a arătat convinsă duminica aceasta că preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, care preia oficial mandatul la 1 decembrie, va promova un leadership "puternic, hotărât şi unit", informează EFE, potrivit Agerpres.

"Prin experienţa şi angajamentul său faţă de Europa, ştiu că va conduce o echipă puternică, hotărâtă şi unită", a declarat politiciana conservatoare malteză într-un mesaj pe reţelele de socializare, în care şi-a exprimat speranţa într-un "nou început" pentru Consiliul European, cu "prietenul" ei, social-democratul portughez Antonio Costa, la cârmă.

Preşedinta Parlamentului European urmează să-i primească luni după-amiază pe Costa şi pe preşedinta Comisiei Europene, conservatoarea Ursula von der Leyen, la sediul Parlamentului European de la Bruxelles.

Separat, Metsola le-a transmis noilor comisari "cele mai bune urări".

''Să lucrăm împreună. Pentru oamenii noştri. Pentru Europa'', a îndemnat preşedinta Parlamentului European.

Condusă din nou de politiciana germană Ursula von der Leyen, noua Comisie Europeană îşi preia oficial atribuţiile duminică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri