Fotbalistul spaniol Rodri, câştigătorul Balonului de Aur în 2024, care a lipsit aproape întregul sezon trecut din cauza unei accidentări la genunchi, nu va reveni la cel mai bun nivel al său până în sezonul viitor, a avertizat antrenorul său de la Manchester City, Pep Guardiola, citat de AFP.
"Rodri este un jucător excepţional, toată lumea ştie asta", a declarat Guardiola vineri, dar este "poate greu de înţeles" că revenirea la cel mai bun nivel al său va fi lungă şi graduală.
Programată pentru vara viitoare, "Cupa Mondială îl va vedea pe cel mai bun Rodri, şi sezonul viitor la fel", a spus Guardiola, cerându-i mijlocaşului în vârstă de 29 de ani să "gestioneze" în primul rând acest sezon.
"A lipsit un an. Corpul se schimbă, ritmul se schimbă, e o chestiune de timp. Dacă e sănătos, va reveni", a adăugat el.
Rodri nu a putut juca victoria cu 5-1 împotriva lui Burnley, weekendul trecut, din cauza unor dureri la genunchi.
După o ruptură a ligamentului încrucişat anterior de la genunchiul drept în septembrie 2024, metronomul "cetăţenilor" a revenit în luna mai, înainte de a suferi recidive, în special la Cupa Mondială a Cluburilor din această vară.
În absenţa sa, City l-a transferat pe Nico Gonzalez. Deşi un câştigător al Balonului de Aur nu este uşor de înlocuit, Guardiola are de gând să se bazeze pe celălalt spaniol ca dublură pentru Rodri, care "încă nu poate menţine ritmul timp de 90 de minute".
Pe locul 7 în Premier League, la cinci puncte de liderul Liverpool, City va juca duminică pe terenul lui Brentford.
Comentează