Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a promis luni că lupta pe care o conduce împotriva drogurilor ilegale va continua în pofida criticilor tot mai numeroase privind numărul mare de persoane ucise în timpul acestei campanii, şi le-a cerut criticilor săi să-l susţină în acest demers, relatează DPA, conform agerpres.
În discursul său privind starea naţiunii rostit în Congres, preşedintele în vârstă de 72 de ani a declarat că această campanie de luptă împotriva drogurilor reprezintă o parte a eforturilor de a asigura pacea şi ordinea în ţară pentru a încuraja investiţiile.
'Am învăţat că economia se dezvoltă atunci când există pace şi ordine în locurile în care investitorii îşi pot oferi capitalul şi expertiza', a spus el.
'De aceea, m-am hotărât că, oricât de mult va fi nevoie, lupta împotriva drogurilor ilegale va continua pentru că ele (drogurile) sunt cauza atâtor lucruri rele şi a suferinţei care slăbeşte structura socială şi împiedică investiţiile străine să ajungă în ţară', a mai spus el.
Comentează