Tenismanul elveţian Roger Federer, acum pe locul 6 în ierarhia mondială, a fost învins joi de georgianul Nikoloz Basilaşvili, în trei seturi, 3-6, 6-1, 7-5 în sferturile de finală ale turneului ATP de la Doha (Qatar), dotat cu premii în valoare totală de 787.930 dolari.
Roger Federer, cap de serie N. 2 la această competiţie, a cedat după circa o oră şi 50 de minute în faţa unui adversar aflat pe locul 42 în clasamentul ATP.
Pentru fostul lider mondial aceasta a fost al doilea meci după mai mult de treisprezece luni de pauză şi două operaţii la genunchi. Miercuri, la Doha, el l-a eliminat în trei seturi, 7-6 (10/8), 3-6, 7-5, pe britanicul Daniel Evans (28 ATP).
Potrivit AFP, Federer a părut obosit după meciul cu Evans, de aproape două ore şi jumătate.
Campionul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 39 ani, disputase ultimul său meci oficial înainte de Doha la Australian Open 2020, unde s-a oprit în semifinale.
În semifinalele competiţie din capitala Qatarului, Basilaşvili va primi replica americanului Taylor Fritz (33 ATP), ce a trecut joi de canadianul Denis Shapovalov (11 ATP şi cap de serie N.4), după un meci foarte disputat, 5-7, 6-3, 7-5.
Rusul Andrei Rublev, locul 8 în ierarhia mondială, s-a calificat în semifinalele turneului de la Doha fără să joace niciun meci, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1990, de la crearea circuitului ATP.
Andrei Rublev, 23 de ani, locul 8 în ierarhia mondială, este cap de serie N. 3 la Doha, iar graţie acestui statut a fost calificat direct în turul 2. Cel pe care ar fi trebuit să-l întâlnească în turul secund, francezul Richard Gasquet (50 ATP), a renunţat din cauza accidentării la un picior.
Joi, în sferturi de finală, rusul ar fi urmat să-l întâlnească pe ungurul Marton Fucsovics, locul 46 mondial, dar şi acesta a declarat forfait. Potrivit organizatorilor, Fucsovics s-a retras din cauza unor probleme la spate.
Rublev va juca în semifinale cu învingătorul duelului dintre austriacul Dominic Thiem (4 ATP) şi spaniolul Roberto Bautista Agut (13 ATP).
Roger Federer a fost eliminat la Doha
Explorează subiectul
Articole Similare

18
Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, în EHF European League
18

35
Superliga - Rezultatele etapei a 27-a şi clasamentul
35

17
Universitatea Cluj o învinge categoric pe Csikszereda M. Ciuc și urcă pe locul 4
17

2.013
Iubire mare la Jocurile Olimpice: un sat olimpic de iarnă a rămas fără prezervative după trei zile
2.013

45
Karolina Muchova, din nou campioană: Victorie în finala de la Doha și primul titlu WTA 1000 din carieră
45

43
CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor
43

31
Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon
31

18
AC Fiorentina s-a impus cu 2-1 în fața celor de Como, în Serie A
18

54
Laurenţiu Reghecampf s-a calificat cu Al Hilal Omdurman în sferturile Ligii Campionilor Africii
54

27
Celta Vigo, cu Ionuț Radu integralist, a remizat cu Espanyol Barcelona, scor 2-2, în La Liga
27

24
Oţelul Galaţi a învins cu 1-0 Metaloglobus, în Superligă
24

21
Croatul Igor Tudor a fost numit oficial antrenor al echipei Tottenham până la sfârşitul sezonului
21

418
Meci încins la curling: acuzații grave de trișare între Canada și Suedia
418

















Comentează