Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart: Dacă joacă finala, Federer redevine lider mondial

roger federer

Tenismenul elveţian Roger Federer, locul 2 ATP, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de 250 de puncte de la Stuttgart, după ce l-a învins, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, pe germanul Mischa Zverev, locul 54 ATP.

Acceptat direct în optimi, Federer, cap de serie numărul 1, a avut nevoie de o oră şi 33 de minute pentru a trece de Zverev.

În faza următoare, elveţianul va evolua cu argentinianul Guido Pella, locul 75 ATP, sau cu indianul Prajnesh Gunneswaran, locul 169 ATP, venit din calificări, care a produs surpriza de până acum a turneului, eliminându-l pe canadianul Dennis Shapovalov, locul 23 ATP şi cap de serie numărul 6, cu scorul de 7-6 (6), 2-6, 6-3.

Dacă va ajunge în finală, Federer, 36 de ani, va reveni pe locul I ATP, poziţie pe care a mai ocupat-o timp de 309 săptămâni, scrie news.ro.

Anul trecut, Federer a început sezonul pe iarbă tot la Stuttgart, unde a pierdut în primul meci în faţa lui Tommy Haas, scor 6-2, 6-7 (8), 4-6. Însă după acel eşec, fostul lider ATP nu a mai cedat niciun set pe iarbă, impunându-se atât la turneul de 500 de puncte de la Halle, cât şi la Wimbledon.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.