Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Roger Federer s-a declarat emoţionat şi motivat înaintea noului sezon, al XXII-lea din cariera lui; el va încerca să câştige turneul cu numărul 100

roger federer

Tenismenul Roger Federer s-a declarat emoţionat şi motivat înaintea sezonul 2019, al XXII-lea din cariera lui, pe care îl va începe la Perth, în Cupa Hopman, relatează News.ro.

"Eu cred că, la vârsta mea, publicul ştie că dacă voi face ceva extraordinar va fi uimitor. Dacă asta nu se va întâmpla, poate e logic să nu poţi produce acel tenis în fiecare an. Îţi trebuie şi un pic de noroc şi o tragere la sorţi bună. Multe lucruri trebuie să se întâmple pentru a câştiga orice grand slam. Sper să fie din nou începutul unui sezon extraordinar pentru mine, deoarece ultimele două au fost nebunesc de bune pentru mine. Sunt foarte mulţumit de cum a mers pregătirea dinaintea sezonului. Ultimele trei-patru săptămâni au fost foarte intense. Sunt foarte emoţonat şi motivat pentru sezonul viitor", a declarat jucătorul de 37 de ani, la Perth.

Federer, locul 3 ATP, va încerca în 2019 să câştige turneul cu numărul 100 din carieră şi să-şi păstreze trofeul la Australian Open (14-27 ianuarie), pe care l-a cucerit de şase ori, utimele două la rând.

Elveţianul face echipă la Cupa Hopman cu compatrioata lui, Belinda Bencic. Fostul lider ATP va debuta în această competiţie, duminică, împotriva echipei Marii Britanii (Cameron Norrie şi Katie Boulter). Din Grupa B mai fac parte SUA (Serena Williams şi Frances Tiafoe) şi Grecia (Stefanos Tsitsipas şi Maria Sakkari).

Citește și: ULTIMĂ ORĂ Tribunalul București amână pentru a șasea oară pronunțarea în dosarul lui Dumitru Dragomir

În Grupa A vor evolua Australia (Matt Ebden şi Asliegh Barty), Spania (David Ferrer şi Garbine Muguruza), Germania (Alexander Zverev şi Angelique Kerber) şi Franţa (Lucas Pouille şi Alize Cornet).

Elveţia este deţinătoarea trofeului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.