Roger Federer şi Rafael Nadal au donat 150.000 de euro pentru victimele incendiilor din Australia

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 15-01-2020

Actualizat: 15-01-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Roger Federer şi Rafael Nadal au donat 150.000 de euro pentru victimele incendiilor din Australia, miercuri, la meciurile demonstrative de la Melbourne, potrivit news.ro.

Lumea tenisului a donat deja circa 1,7 milioane de euro.

Accident MORTAL - Au intervenit o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și 10 pompieri

Alături de cei doi, miercuri la Melbourne au fost prezenţi: Serena Williams, Caroline Wozniacki, Novak Djokovici, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Dominic Thiem, Coco Gauff, Nick Kyrgios, Stefanos Tsitsipas sau Alexander Zverev..

Aceşti sportivi au avut câteva schimburi la dublu, pe un teren cu acoperişul închis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri