România va fi reprezentată de Andrei Muntean, Nicholas Ţarcă, Gabriel Burtănete, Robert Burtănete, Răzvan Marc, la seniori, şi de David Puicea, Sebastian Torcică, Flavius Borca, Iustin Mihai, la juniori, la Campionatele Europene masculine de gimnastică artistică de la Rimini, potrivit paginii de Facebook a Federaţiei Române de Gimnastică, potrivit Agerpres.
Roland Modoianu a fost înscris ca gimnast individual şi va fi prezent în calificări la cal cu mânere, inele şi bară. Punctajele sale nu vor conta pentru echipă.
La seniori, România va concura în prima subdiviziune alături de reprezentanţii Norvegiei, Suediei, Belgiei, Islandei, Olandei, Ungariei şi Sloveniei. Gimnaştii antrenaţi de Marius Berbecar, Marius Urzică şi Remus Jivan vor începe competiţia la cal cu mânere.
Juniorii vor lua startul la sărituri, în prima subdiviziune a competiţiei, alături de sportivi din Israel, Slovenia, Ungaria, Irlanda şi Albania. Ei vor fi însoţiţi în Italia de antrenorii Răzvan Şelariu şi Ştefan Gal.
Peste 300 de gimnaşti (seniori şi juniori) din 38 de ţări vor concura în perioada 24-28 aprilie la Rimini, la Europenele masculine. Sportivul cel mai bine clasat la individual, dintre cei care nu sunt calificaţi la Jocurile Olimpice, va obţine biletul pentru Paris.
Comentează