Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România a avut în T1 una din cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante din Uniunea Europeană

romania uniunea europeana ue

Rata locurilor de muncă vacante în primul trimestru a fost de 1,9%, atât în Uniunea Europeană cât şi zona euro, statele membre cu cele mai mici rate ale locurilor de muncă vacante fiind: Polonia (0,6%), Italia, Irlanda şi Bulgaria (toate cu 0,7%) şi România (0,9%), arată datele publicate marţi de Eurostat.

La polul opus, statele membre cu cea mai ridicată rată a locurilor de muncă vacante în primul trimestru au fost: Cehia (5,7%), Belgia (3,2%) şi Austria (2,9%), potrivit agerpres.ro.

Citește și: Dezbateri aprinse în Senat: se acordă bani farmaciilor și cabinetelor medicale

Comparativ cu situaţia din primul trimestru din 2019, rata locurilor de muncă vacante a scăzut în majoritatea statelor membre şi a rămas stabilă doar în Spania, Cipru, Luxemburg şi Finlanda. În România, rata locurilor de muncă vacante a scăzut de la 1,2% în T1 2019 până la 0,9% în T1 2020.

Separat, Eurostat a dat publicităţii şi datele privind costul orar cu mâna de lucru în întreaga economie (excluzând agricultura şi administraţia publică) exprimat în euro, care în primul trimestru din acest an a crescut cu 3,7% în Uniunea Europeană şi cu 3,4% în zona euro, comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

Citește și: Actrița Carmen Tănase: Lucrurile sunt foarte ciudate. Urmează ceva foarte rău, a fost o repetiție generală

Statele membre UE unde aceste costuri au înregistrat cele mai mari creşteri anuale în primul trimestru au fost: Lituania (11,4%), Bulgaria (10,2%), Slovacia (9,8%), Polonia (9%), Austria (8,6%) şi România (8,4%). La polul opus, statele membre cu cele mai reduse creşteri anuale ale costului orar cu mâna de lucru în primul trimestru au fost: Croaţia (0,3%) şi Luxemburg (0,4%).

Costul orar cu mâna de lucru cuprinde costurile cu salariile şi costurile non-salariale, precum contribuţiile sociale plătite de angajatori.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.