România a pierdut încă 5 procese la CEDO și trebuie să plătească peste 30.000 de euro

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-05-2015

Actualizat: 20-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis marți, 19 mai 2015, condamnarea României în cauzele:

– Parohia Greco-Catolică Lupeni și alții: Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale, sub aspectul duratei procesului.

Au fost acordate: 2.400 EUR (daune morale), 2.202 EUR (cheltuieli de judecată) pentru D. O. Hatneanu, 2.456 EUR (cheltuieli de judecată) pentru C. T. Borsany, 300 EUR (cheltuieli de judecată) pentru APADOR-CH.

– Fălie: Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale, sub aspectul accesului la justiție.

Au fost acordate: 3.600 EUR (daune morale).

– Nicolae Augustin Rădulescu: Având în vedere decesul solicitantului și continuarea procedurii de către mama acestuia, dar și faptul că, din motive obiective, Curtea nu a fost informată cu privire la aceste aspecte, Curtea a decis revizuirea deciziei din 11 februarie 2014.

Au fost acordate: 5.000 EUR (daune morale).

– Anton: Curtea a constatat încălcarea art. 3 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale.

Au fost acordate: 12.000 EUR (daune morale).

– Căpitan și alții: Curtea a constatat încălcarea art. 6 § 1 din Convenția Europeană a drepturilor și libertăților fundamentale și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Au fost acordate despăgubiri majorității aplicanților.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri