România a urcat o poziţie în clasamentul FIFA, fiind pe locul 26 în acest moment

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 25-10-2018

Actualizat: 25-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

FIFA a publicat joi, 25 octombrie, noul clasament al echipelor naţionale după Campionatul Mondial din Rusia. Câştigătoarea turneului, Franţa, este pe locul doi, prima poziţie fiind ocupată chiar de echipa pe care elevii lui Deschamps au eliminat-o în semifinale, Belgia, scor 1-0, scrie Mediafax.

Marea surpriză o reprezintă Germanie. După un turneu final dezastruos în nu a putut trece de faza grupelor, ”Die Mannschaft” a căzut pe locul 14, sub echipe ca Chile, Danemarca sau Elveţia. Vicecampioana mondială, Croaţia, este pe locul patru.

România a urcat o poziţie în clasamentul FIFA, astfel că naţionala lui Cosmin Contra ocupă locul 26 în acest moment, deasupra Ucrainei, iar Italia este pe locul 19, departe de cele mai tari forţe ale lumii.

Citește și: Karolina Pliskova, prima calificată în semifinalele Turneului Campioanelor, după ce a învins-o pe Petra Kvitova

Tricolorii ocupă locul trei în Liga Naţiunilor, cu şase puncte, la un punct distanţă de Muntenegru şi la două de liderul Serbia. Lituania şi Muntenegru sunt ultimele adversare ale României.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri