România ar putea fi invitata de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt 2028

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 23-04-2025 16:47

Actualizat: 23-04-2025 19:47

Article thumbnail

Sursă foto: pexels.com

Ministrul Culturii, Natalia Intotero, a avut miercuri, la sediul instituţiei, o întrevedere oficială cu ambasadorul Republicii Federale Germania, dr. Peer Gebauer, prilej cu care oficialul român a exprimat interesul României de a deveni ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt, în anul 2028.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii, transmis AGERPRES, în cadrul discuţiilor desfăşurate în contextul celebrării Zilei Prieteniei dintre România şi Germania, marcată anual pe 21 aprilie, cei doi oficiali au reconfirmat relaţiile bilaterale solide şi parteneriatul strategic dintre cele două state, subliniind importanţa cooperării culturale ca punte de dialog şi apropiere între societăţi.

"Ministrul Culturii a evidenţiat rolul esenţial al literaturii în promovarea valorilor europene şi a exprimat interesul României de a deveni ţară invitată de onoare la Târgul de Carte de la Frankfurt, în anul 2028 - una dintre cele mai importante platforme internaţionale dedicate culturii scrise. Totodată, a fost reiterat angajamentul României faţă de reţeaua TRADUKI, un parteneriat strategic pentru promovarea literaturii din Europa de Sud-Est", precizează sursa citată.

Ministrul Intotero a propus, de asemenea, realizarea unui colţ al literaturii germane în cadrul Bibliotecii Naţionale a României, care să faciliteze accesul tinerilor la literatura şi cultura germană.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri