DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România se pregătește de un posibil atac al Rusiei: 'Forțele de pe teritoriul nostru vor asigura primul răspuns'

newsweek.ro
armata soldat militar romania

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a subliniat joi că suplimentarea trupelor aliate în România este în favoarea intereselor de securitate ale ţării noastre.

"Este una dintre deciziile cele mai importante pe care acest summit le-a luat şi care evident este în favoarea intereselor de securitate ale României, pentru că noi am urmărit în mod constant în ultima perioadă consolidarea posturii de descurajare şi de apărare pe Flancul estic, iar summitul a luat decizii în acest sens în continuarea şi pe baza deciziei foarte importante pe care, iarăşi, am obţinut-o la summitul din 24 martie, şi anume crearea acelor patru grupuri de luptă noi, inclusiv pe teritoriul României, ceea ce echilibrează abordarea NATO în ceea ce priveşte Flancul estic, a declarat Aurescu în marja Summitului NATO de la Madrid, informează Agerpres.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat că, în acest moment, există o abordare unitară pe întregul flanc.

„Pe baza acestei realizări pe care România a obţinut-o prin preşedintele României la summitul din 24 martie, summitul din aceste zile a decis consolidarea suplimentară a acestei posturi, iar ea se face în jurul posibilităţii de creştere la nivelul de trupe de pe Flancul estic în ceea ce priveşte batalionul care formează grupul de luptă, prin posibila transformare a acestui batalion în brigadă de luptă, ceea ce înseamnă că dacă autorităţile militare vor considera că este necesar, în funcţie de nivelul de ameninţare care va fi evaluat de către acestea, atunci grupul de luptă va trece de la nivelul de batalion la nivelul de brigadă", a explicat Aurescu.

El a adăugat că noua concepţie privind consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic vizează şi alocarea de forţe precise, care vor întări prezenţa aliată pe teritoriul României, în cazul în care va fi necesar.

"În cazul în care există un atac din partea unui stat terţ, atunci forţele de pe teritoriul României vor asigura primul răspuns, iar între timp, într-un interval extrem de scurt, forţe care deja sunt alocate pentru ţara respectivă vor veni în sprijinul acestei activităţi de apărare de pe teritoriul respectiv", a spus ministrul.

În documentele summitului, potrivit lui Aurescu, se află şi decizia de pre-poziţionare de echipamente şi de muniţie pe teritoriul fiecărui stat aliat de pe Flancul estic, ceea ce asigură o apărare mai eficientă.

Detaliile exacte ale acestor decizii vor fi stabilite în perioada următoare de autorităţile militare.

"Este foarte important că avem o nouă concepţie, care transformă în mod fundamental postura de apărare şi descurajare pe Flancul estic şi o face o mai eficientă", a mai spus Aurescu.

Ministrul de Externe a apreciat că o realizare a României este faptul că în declaraţia Summitului NATO de la Madrid apare termenul de apărare înaintată (Forward Defence).

"Este prima oară când acest termen este inclus într-un document al unui summit NATO", a arătat Aurescu.

Au fost trasate sarcini autorităţilor militare de a dezvolta în continuare concepţia Alianţei cu privire la apărarea în domeniul naval.

"Există decizii au fost deja luate şi în ceea ce priveşte componenta aeriană a apărării pe Flancul estic", a mai declarat ministrul de Externe.

Definirea Mării Negre ca zonă de interes strategic pentru NATO va avea, cu siguranţă, mai arată el, impact în contextul de securitate din regiune.

"Asta arată că NATO se va concentra în continuare cu prioritate asupra acestei regiuni. Asta înseamnă că vor fi alocate în viitor mai multe resurse, va fi acordat un rol central în tot ceea ce înseamnă proiecţia strategică a Alianţei Nord-Atlantice în perioada celor zece ani de aici înainte, în care noul concept strategic va funcţiona", a explicat Aurescu.

De asemenea, el a indicat că în conceptul strategic a fost introdusă la propunerea României şi menţiunea cu privire la Rusia ca ameninţare principală şi directă la adresa securităţii euro-atlantice.

Printre deciziile summitului se vor număra creşterea efectivelor forţei de răspuns a NATO de la 40.000 la 300.000 de militari şi consolidarea la nivel de brigadă a grupurilor de luptă ale Alianţelor de pe Flancul estic, unde vor fi de asemenea prepoziţionate cantităţi suplimentare de echipamente şi materiale militare.

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat în cadrul summitului o consolidare a prezenţei militare şi a capacităţilor americane în Spania, Polonia, România, în statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), în Marea Britanie, Germania şi Italia.

"'Vom menţine o brigadă suplimentară' compusă în total din 5.000 de persoane, care îşi va avea baza în România", a declarat Joe Biden.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.