România avansează în optimile Cupei Mondiale la minifotbal în Emiratele Arabe Unite

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 30-10-2023

Actualizat: 30-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: www.agerpres.ro

Echipa României s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale de minifotbal din emiratul Ras Al Khaimah (Emiratele Arabe Unite), de pe primul loc din Grupa D, după ce a terminat la egalitate cu formaţia Statelor Unite, 0-0, luni seara.

Tricolorii au surclasat Sudanul cu 9-1 în primul meci, iar în al doilea au învins Spania cu 3-2, potrivit Agerpres.

România va juca în optim cu Thailanda, a doua clasată în Grupa C, miercuri, de la ora 08:30.

România a ocupat primul loc în Grupa D, cu 7 puncte, urmată de SUA, 4 puncte, Spania, 4 puncte, Sudan, 0 puncte.

România are două medalii de bronz la Cupa Mondială din trei participări, în SUA (2015) şi Australia (2019). Trofeul de campioană mondială este singurul titlu major care lipseşte din vitrina naţionalei, încununată în trecut de şase ori campioană europeană (2010-2015) şi vicecampioană la ultimele două ediţii ale EMF EURO (2018 şi 2022).

Deţinătoarea trofeului este Mexic, care a învins România în semifinale, după prelungiri, la precedenta ediţie, iar apoi, Brazilia, în finală.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri