DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România e vizată: Franţa presează Germania să accepte reforme IMPORTANTE în Europa, după Brexit

Inquam Photos / Octav Ganea
macron ceremonie

”Să nu aşteptăm. Să acţionăm acum!”, a îndemnat Emmanuel Macron joi, exercitând presiuni asupra Angelei Merkel pentru ca să accepte reforme ambiţioase în Europa şi să lase de o parte ”fetişismul” ţării sale faţă de excedentele bugetare, relatează AFP, citat de News.ro.

Preşedintele francez şi cancelarul german s-au angajat de săptămâni în negocieri complicate cu scopul de a se pune de acord asupra unei serii de proiecte de reformare a Europei post-Brexit, în vederea unui summit al liderilor europeni, prevăzut la sfârşitul lui iunie.

Discuţiile întâmpină dificultăţi în legătură cu propuneri franceze vizând dotarea zonei euro cu un buget de investiţii în vederea alimentării creşterii economice.

Iar Emmanuel Macron a profitat de înmânarea unei distincţii care-i recunoaşte angajamentul proeuropean, Premiul carol cel Mare, pe terenul Angelei Merkel, pentru a-şi exprima nerăbdarea tot mai mare.

”FETIŞISM”

Să nu fim slabi şi s alegem”, a tunat el într-un discurs înţesat de formule voluntariste, la Aachen, la un an după ce a preluat funcţia.

”Eu cred într-un buget european mult mai ambiţios (...). Eu cred într-o zonă euro mai integrată, cu un buget propriu”, a insistat şeful statului francez, în pofida rezervelor puternice ale Guvernuluii german. Berlinul se teme că prin acesta va fi nevoit să plătească mai mult către ţări din sudul Europei pe care le consideră prea cheltuitoare.

În declaraţii neobişnuit de dure, şeful statului francez, care a fost ales în baza unui crez foarte proeuropean şi a transformat acest dosar în marea sa prioritate, a atacat timiditatea Germaniei în cheltuieli şi investiţii.

”În Germania nu poate să existe un fetişism perpetuu faţă de excedente bugetare şi comerciale, pentru că ele sunt făcute în detrimentul altora”, a tunat el în cadrul ceremoniei la care a asistat Merkel.

Noul ei Guvern tocmai a confirmat direcţia foarte ortodoxă a ţării - nu există deficit bugetar în anii viitori.

Cancelarul a recunoscut că suboectul viitorului zonei euro este controversat cu Franţa.

”Da, avem discuţii dificile”, a declarat ea în laudatio, discursul în care l-a elogiat pe Emmanuel Macron cu ocazia premiului acordat.

”Avem culturi politice şi moduri de abordare a subiectelor europene diferite”, a comentat ea diplomatic, declarându-se totodată în favoarea unei zonei euro ”mai rezistentă la crize”.

”PROTECŢIE AMERICANĂ”

Cei doi lideri sunt de acord, însă, cu privire la alte reforme în Europa, în domenii precum Apărarea sau Politica Externă, în faţa bulversărilor implicate de izolaţionismul tot mai mare al Statelor Unite.

”Vremea în care puteam conta pur şi simplu pe Statele Unite pentru a ne proteja a apus”, a declarat Merkel, iar în consecinţă ”Europa trebuie să-şi ia destinul în mâini”.

Emmanuel Macron a pledat, la rândul său, pentru ”a face din Europa o putere geopolitică” şi ”diplomatică”, criticând astfel în mod implicit voinţa Statelor Unite de a vrea să le dicteze europenilor cum să se comporte, ca în dosarul nuclear iranian.

”Dacă noi acceptăm că alte mari puteri, inclusiv aliaţi, inclusiv prieteni în orele cele mai dure ale istoriei noastre, se pun în situaţia de a decide pentru noi diplomaţia noastră, securitatea noastră, uneori expunându-ne celor mai grave pericole, atunci nu mai suntem suverani”, a avertizat Macron.

În urma anunţării retragerii ţării sale din acordul în dosarul nuclear iranian, preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni întreprinderi europene care vor continua să facă afaceri cu Teheranul.

Statele europene intenţionează, din contră, să menţină acordul, care prevede ridicarea sancţiunilor în schimbul unui control al programului nuclear iranian, şi cer Statelor Unite să nu le împiedice.

Emmanuel Macron a fost primit la Aachen în vederea înmânării premiului de câteva zeci de activişti ecologişti.

Ei au desfăşurat o banderolă în care îndeamnă la ”construirea unei Europei fără (energie) nucleară”.

Preşedintele francez s-a întâlnit joi după-amiaza cu studenţi, într-o universitate din oraş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.