PNL se angajează, în programul de guvernare al Guvernului Orban, la capitolul Mediu, Ape şi Păduri, să ia toate măsurile necesare pentru a rezolva situaţiile care fac obiectul procedurilor de infringement, ce obligă cetăţenii români la plata unor penalităţi considerabile, să accelereze proiectele de mediu finanţate din fonduri europene pentru a elimina riscul pierderii acestora şi să auditeze programele derulate de Administraţia Fondului pentru Mediu potrivit Agerpres
"După trei ani sub mandatul guvernării PSD, România este marcată de acutizarea deficienţelor din domeniul protecţiei mediului, un domeniu subfinanţat, cu buget redus de la an la an. Problemele din principalele sectoare au dus atât la degradarea calităţii mediului, cât şi la scăderea potenţialului productiv al capitalului natural", se arată în Programul de guvernare al Cabinetului Orban.
În sectorul forestier, Programul de guvernare al Cabinetului Orban prevede: creşterea suprafeţei ocupate cu păduri în România prin înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a căilor de comunicaţie, a terenurilor agricole şi împădurirea terenurilor degradate; elaborarea unui Plan Naţional de Combatere a Tăierilor Ilegale pentru sporirea şi întărirea controalelor în fondul forestier naţional; îmbunătăţirea cadrului legislativ privind punerea în valoare şi recoltarea de masă lemnoasă din fondul forestier; finalizarea şi operaţionalizarea aplicaţiei Inspectorul Pădurii şi a SUMAL, având în vedere sincopele în funcţionarea acesteia (timpii de aşteptare pentru elaborarea unui document în aplicaţie), şi finanţarea Inventarului Forestier Naţional ciclul 3.
De asemenea, modificarea legislaţiei privind acordarea lemnului de foc către populaţie, în sensul eliminării sincopelor care decurg de la constituirea unui act de punere în valoare şi până la valorificarea masei lemnoase şi eficientizarea activităţii Gărzii forestiere, prin actualizarea permanentă a hărţilor de risc pentru tăierile ilegale de păduri şi constituirea unei baze de date cu informaţii actualizate legate de limitele proprietăţilor forestiere, în vederea unei mai bune monitorizări.
În ceea ce priveşte gospodărirea apelor, va fi reluat dialogul cu Comisia Europeană referitor la conformarea României pentru îndeplinirea obiectivelor legate de tratarea apelor uzate municipale şi găsirea de soluţii pentru evitarea infringementului.
Pentru gestionarea eficientă a deşeurilor, se are în vedere reluarea dialogului cu Comisia Europeană referitor la conformarea României pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare a deşeurilor municipale în proporţie de 50% în anul 2020 şi găsirea de soluţii pentru evitarea infringementului, elaborarea unui proiect de asistenţă tehnică şi operaţională finanţat din fonduri europene pentru sprijinirea autorităţilor locale în vederea creşterii capacităţii instituţionale pentru implementarea colectării separate şi stabilirea unor standarde minime în materie de servicii pentru colectarea separată (de exemplu, frecvenţa colectării, tipurile de containere, etc.) în municipalităţi pentru a asigura rate ridicate de captare a deşeurilor reciclabile.
Pentru sectorul Arii protejate şi biodiversitate, vor fi iniţiate măsuri de consolidare a capacităţii administrative a Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate, pentru a putea avea un management unitar pentru toate ariile natural protejate, de îmbunătăţirea procesului de desemnare şi de gestionare a siturilor protejate şi consolidarea comunicării cu părţile interesate, precum şi de dezvoltarea reţelei de structuri din subordinea ANANP cu rol în managementul ariilor naturale protejate şi atragerea personalului calificat, competent şi cu experienţă în acest domeniu şi de corectarea dispoziţiilor OUG 75/2018, reglementarea dreptului de custodie asupra ariilor naturale protejate.
Cât priveşte calitatea aerului, guvernanţii liberali vor relua dialogul cu Comisia Europeană referitor la conformarea României pentru îndeplinirea obiectivelor legate de calitatea aerului în oraşe şi găsirea de soluţii pentru evitarea infringementului şi vor actualiza şi îmbunătăţi reţeaua de monitorizare a calităţii aerului şi asigurarea raportării prompte a datelor privind calitatea aerului, potrivit Programului de guvernare al Cabinetului Orban.
România este marcată de acutizarea deficienţelor din domeniul protecţiei mediului - Program de guvernare
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

417
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
417

2.895
Focar de corupție dezvăluit de șeful Cancelariei lui Bolojan: Mihai Jurca le-a povestit senatorilor că la avizele ISU inspectorii primeau un 'inceptive'
2.895

1.080
'Nu este ușor, dar nu avem de ales' - Ilie Bolojan, interviu pentru Le Figaro. Planul Guvernului pentru reducerea deficitului și avertisment privind relația UE-SUA
1.080

1.211
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.211

2.061
Revolta lui Claudiu Târziu: Nu poți impune controale psihiatrice obligatorii cadrelor didactice! E abuziv și umilitor
2.061

78
Sorin Grindeanu, despre percheziţiile laşeful Autorităţii Rutiere Române: Cine nu respectă legea, să plătească
78

1.955
Nicușor Constantinescu iese din închisoare pentru trei luni: Decizie luată de ÎCCJ
1.955

6.650
Marcel Ciolacu taie "craca" reformei premierului: Îmi cer mii de scuze de la domnul Bolojan că nu fac cum zice dânsu'!
6.650

3.441
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
3.441

3.305
Nicușor Dan bate apropouri pentru coaliție: România a recuperat decalajul față de UE și vizează aderarea la OCDE și zona euro
3.305

6.012
Ambasadorul SUA l-a băgat în ședință pe ministrul Justiției: I-a dat indicații despre cum trebuie reformat sistemul
6.012

46
Ciprian Șerban a discutat cu comisarul european despre proiectele de infrastructură ale României
46

89
Alexandru Munteanu, premierul Republicii Moldova: Integrarea Moldovei nu este legată de dacă sau nu, ci în ce ritm
89
















Comentează