România intenționează să crească tranzitul de cereale ucrainene pe Dunăre

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 06-07-2024

Actualizat: 06-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: JLK / Alamy / Alamy / Profimedia

Şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu, a declarat că România își va continua eforturile de creștere a volumului de cereale ucrainene care tranzitează coridorul dunărean prin creșterea capacităților de transport și modernizarea infrastructurii.

Potrivit agenţiei de presă Interfax-Ucraina citată de Rador Radio România, Luminiţa Odobescu a făcut declaraţia respectivă la Chişinău, la o conferință de presă comună cu omologii săi din Ucraina şi Republica Moldova, Dmitro Kuleba şi Mihai Popşoi.

Cei trei miniştri au participat la o întâlnire tripartită la Chișinău, unde au discutat, printre altele, despre consolidarea "coridoarelor de solidaritate, extrem de importantă în acest moment, pentru a sprijini stabilitatea Ucrainei și vitală în viitor în procesul de redresare a Ucrainei".

"Aș dori să profit de această ocazie pentru a menţiona contribuția semnificativă a României la funcționarea cu succes a coridoarelor de solidaritate. România își va continua eforturile de creștere a volumului de cereale care tranzitează coridorul dunărean prin creșterea capacităților de transport și o mai bună utilizare, adaptare și modernizare a infrastructurii care susține această activitate" - a afirmat ministrul de externe al României.

Potrivit Luminiţei Odobescu, în momentul de faţă, circa 68% din exporturile ucrainene de cereale și produse agricole trec prin România. Şefa diplomaţiei române a mai remarcat că întâlnirea de vineri de la Chişinău este "încă o dovadă a sprijinului nostru ferm pentru Ucraina, pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a acesteia pe fondul unui război agresiv purtat de Federația Rusă".

De asemenea, Luminiţa Odobescu a subliniat că România sprijină puternic procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei. "Republica Moldova și Ucraina devin parte din proiectul european, singura opțiune care poate oferi cetățenilor săi securitatea, pacea și prosperitatea pe care le caută și pe care le merită... Iar sprijinul nostru puternic, stabil și multilateral, atât pentru Republica Moldova, cât şi pentru Ucraina, va continua și în viitor" - a asigurat ministrul.

În plus, Odobescu a menționat că victoria Ucrainei în războiul declanşat de Rusia este necesară nu numai pentru că acest lucru este corect și nu doar pentru securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre, ci și pentru a preveni noi agresiuni rusești în viitor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri