România, invitat special la ediţia 2027 a Festivalului Cărţii de la Paris

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

România va participa, în calitate de invitat special, la ediţia din 2027 a Festival du Livre de la Paris, conform unui memorandum aprobat vineri de Guvern.

"Festival du Livre Paris" este unul dintre principalele evenimente internaţionale dedicate literaturii şi cel mai important târg de carte din Franţa, precizează Executivului.

"Participarea României va contribui la consolidarea relaţiilor culturale româno-franceze, promovarea literaturii române şi a noii generaţii de scriitori, precum şi la creşterea numărului de traduceri în limba franceză. Totodată, evenimentul va oferi oportunităţi de promovare a istoriei şi turismului cultural şi de dezvoltare a unor contacte în plan economic, într-un an care marchează 20 de ani de la aderarea României la Uniunea Europeană", transmite sursa citată.

Bugetul estimativ al participării, în perioada 16 - 18 aprilie 2027, este de 408.022 euro şi acoperă organizarea standului naţional, precum şi a unui program de evenimente literare, artistice, muzicale şi de teatru.

Principalele cheltuieli vizează închirierea pavilionului de 100 mp - 250.000 euro, amenajarea standului - 15.000 euro, realizarea logo-ului - 9.000 lei, identitatea vizuală şi materialele promoţionale - 12.000 lei, producţia materialelor publicitare - 20.000 euro şi închirierea spaţiilor pentru evenimente conexe - 20.000 euro.

"Organizatorii francezi şi-au exprimat disponibilitatea de a sprijini participarea României prin acordarea unui spaţiu central de expunere şi printr-o vizibilitate sporită în materialele oficiale de promovare şi în programul evenimentului. Demersurile pentru obţinerea statutului de invitat special au fost iniţiate de Ambasada României la Paris, împreună cu Institutul Cultural Român de la Paris, în perioada martie-iulie 2026", se arată în comunicat.

Institutul Cultural Român va coordona organizarea programului şi a standului naţional şi va asigura finanţarea participării, cu resurse alocate de la bugetul de stat.

"Prezenţa României la Paris în 2027 continuă seria participărilor la nivel înalt la marile târguri internaţionale de carte, după statutul de Ţară invitată de onoare la Târgul Internaţional de Carte de la Cairo, în 2026, şi în perspectiva participării, în aceeaşi calitate, la Târgul de Carte de la Frankfurt, în 2028", mai informează Guvernul.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură18°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri