Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România lansează un trend global în sport

Mediafax
handbal

„Succes în handbalul pe zăpadă la Baia Mare” este titlul unui articol publicat recent de Federația Internațională de Handbal (IHF) despre turneul de handbal pe zăpadă „Baia Mare Snow Handball Challenge”, organizat în urmă cu o săptămână în stațiunea montană Șuior, Maramureș.

Citește și: Valeriu Gheorghiță anunță când se va renunța la purtarea măștii în România

Pagina oficială a Federației Internaționale de Handbal (IHF) a acordat un spațiu generos prezentării turneului de handbal pe zăpadă organizat în 13 februarie în stațiunea montană Șuior, din județul Maramureș.

Baia Mare Snow Handball Challenge a atras atenția forului internațional. „În timp ce handbalul pe plajă a devenit popular până acum în multe țări din lume, doar câteva națiuni au îndrăznit să facă pasul și în direcția practicării handbalului pe zăpadă” se spune în articolul „Succes în handbalul pe zăpadă la Baia Mare”, publicat de ihf.info.

„Organizatorii au făcut tot posibilul pentru a pune la cale un turneu competitiv, dar și distractiv, care a dovedit că handbalul poate fi jucat nu doar pe teren sau pe nisip, ci și pe zăpadă”, se mai precizează în articol.

„Chiar dacă temperatura de -13 grade Celsius a fost o provocare pentru mulți, atât competiția feminină, cât și cea masculină au fost un succes”, consideră reprezentanții IHF.

„Interesul pentru competiție a fost imens”, a spus pentru ihf.info Tudor Marta, organizatorul competiției, precizând că în mediile sociale mulți jucători de handbal pe plajă din întreaga lume promovau evenimentul printre colegi, afirmându-și intenția de a participa la edițiile următoare.

„Unii dintre ei și-au pus chiar întrebarea dacă ar putea organiza evenimente similare în țările lor. Printre ei chiar și un sportiv din Statele Unite ale Americii. Acest lucru nu poate însemna decât că handbalul pe zăpadă are un viitor”, a mai precizat Tudor Marta în articolul citat.

„Ne-am simțit bine cu toții și am învățat că handbalul pe zăpadă poate fi la fel de distractiv ca handbalul pe plajă. Participanții ne-au spus că jocul pe zăpadă este mai greu, dar s-au simțit bine și asta este cea mai importantă motivație pentru noi”, a concluzionat Marta, în declarația dată pentru ihf.info.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.