Datele europene arată un paradox în România. Deși avem una cele mai ridicate rate de proprietate a locuințelor din Uniunea Europeană, ne află pe primul loc la capitolul supraaglomerare.
România este campioană la proprietari în UE
Datele publicate de Eurostat arată o realitate care contrazice percepția clasică potrivit căreia „a avea casa ta” înseamnă automat condiții de trai decente, după cum arată Visual Capitalist, citat de stirileprotv.ro.
La nivelul Uniunii Europene, 16,9% dintre cetățeni locuiau în locuințe supraaglomerate, un ușor declin față de 18,1% în 2023. România nu doar că se situează mult peste media europeană, dar conduce detașat clasamentul: 40,7% dintre români trăiesc în gospodării considerate supraaglomerate, potrivit definiției oficiale Eurostat. Urmează Letonia (39,3%), Bulgaria (33,8%), Polonia (33,7%) și Croația (31,7%).
La polul opus se află Cipru (2,4%), Malta (4,4%) și Țările de Jos (4,6%), state în care supraaglomerarea este un fenomen marginal.
Proprietari mulți, spațiu puțin
România este adesea invocată ca exemplu de țară cu un procent ridicat de proprietari, rezultat al privatizării masive a fondului locativ după 1990. Însă datele arată că proprietatea nu garantează automat confortul sau spațiul necesar unei vieți decente.
Supraaglomerarea reflectă, în cazul României, locuințe mici, adesea moștenite sau construite în alte standarde, în care trăiesc mai multe generații. Fenomenul este accentuat de migrația internă, de lipsa unei piețe funcționale a locuințelor sociale și de costurile ridicate ale construcțiilor noi raportate la venituri.
Potrivit metodologiei Eurostat, o gospodărie este considerată supraaglomerată dacă nu dispune de un număr minim de camere, calculat în funcție de componența familiei: o cameră pentru gospodărie, una pentru fiecare cuplu, una pentru fiecare adult singur, camere separate pentru adolescenți și pentru copiii sub 12 ani.
Modelul german versus realitatea românească
La nivel european, contrastul este ușor de sesizat. Țări precum Germania au o pondere mare a populației care locuiește cu chirie, dar beneficiază de o piață relativ stabilă, cu prețuri mai predictibile și locuințe mai bine dimensionate. În schimb, România combină o rată ridicată a proprietății cu una dintre cele mai slabe situații în privința spațiului locativ.
Date comparative la nivelul UE, care analizează simultan tipul de deținere (proprietate versus chirie), costurile pe metru pătrat și gradul de supraaglomerare, sugerează că problema locuirii nu poate fi redusă la statutul juridic al locuinței. Contează dimensiunea, calitatea, accesibilitatea și politicile publice din spatele acestui sector.
Comentează