DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

România, locul 48 în Indexul Inovării Globale 2016

harta romania

Elveția este cea mai inovativă economie din lume pentru al șaselea an consecutiv, în timp ce România a urcat șase poziții comparativ cu anul trecut, situându-se pe locul 48 din 128 de state incluse în Indexul Inovării Globale, potrivit unui raport publicat miercuri de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), o agenție specializată a ONU.

Chiar dacă a urcat șase poziții comparativ cu 2015, România se situează în urma țărilor din regiune, în condițiile în care Cehia ocupă locul 27, Ungaria ocupă locul 33, Slovacia 36, iar Polonia ocupă locul 39. De asemenea, Bulgaria se află pe poziția 38, iar Republica Moldova ocupă locul 46. Pe o scară de la 0 la 100, România a obținut un scor de 37,9 puncte, după ce analiștii WIPO au evoluat performanțele inovative ale țării pe baza analizei a 82 de indicatori precum instituțiile, mediul politic și de afaceri, cadrul de reglementare, educația, cercetare &dezvoltare, capitalul uman și infrastructura.

Cu un scor de 66,3 puncte, Elveția ocupă prima poziție în Indexul Inovarii Globale 2016, urmată de Suedia, Marea Britanie, SUA, Finlanda și Singapore. Cea mai puțin inovativă economie din lume este Yemen. Ajuns la a noua ediție, Indexul Inovarii Globale este un raport anual elaborat de publicat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), Universitatea Cornell și INSEAD, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.