stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CE: România NU a activat Mecanismul UE de protecţie civilă după tragedia din Colectiv

romania ue

România nu a activat Mecanismul UE de protecţie civilă, dar Guvernul a trimis joi Comisiei Europene (CE) o solicitare pentru transferul în alte state membre a aproximativ 80 de pacienţi care nu pot fi trataţi în România, potrivit purtătorului de cuvânt al CE, Jakub Adamowicz.

"Nu am primit nicio notificare de la autorităţile din România că ar fi fost activat vreun mecanism, răspunsul este clar nu. Nu am primit nicio notificare de la Guvernul român sau de la autorităţile române că Mecanismul UE de protecţie civilă ar fi fost activat", a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, Jakub Adamowicz, purtător de cuvânt al Comisiei Europene pentru politică regională.

Comisia Europeană a primit joi o cerere din partea Guvernului de la Bucureşti pentru ajutor, care include căutarea la nivel european a unor opţiuni în ce priveşte transferul a aproximativ 80 de persoane rănite în alte ţări membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European, care nu pot fi tratate în România, a precizat Adamowicz.

După primirea cererii de la Bucureşti, CE a cerut membrilor Comisiei pentru sănătate şi securitate să ia în considerare cererea României şi să transmită această cerere autorităţilor competente din ţările respective.

"Examinăm în momentul de faţă cu colegii din comisiile specifice (Sănătate şi securitate, Ajutor umanitar şi managementul crizelor) pentru a identifica opţiuni pentru rambursarea oricărui tratament administrat în altă ţară membră", a mai precizat purtărorul de cuvânt.

Sorin Cîmpeanu a declarat sâmbătă că România nu a solicitat declanşarea mecanismului de ajutor pentru dezastre întrucât tragedia din clubul Colectiv nu s-ar înscrie în definiţia formală a dezastrelor şi pentru că paşii de urmat erau exact aceiaşi şi cu mecanismul activat şi cu el neactivat.

Vezi şi: Colectiv: Mai mulți răniți vor fi transferați în Anglia, Elveția, Finlanda, Ungaria şi Norvegia

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO



Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.