Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România participă la cea de a 48-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Sofia, în perioada 6-11 decembrie

tripsavvy.com
Târgul de Carte de la Frankfurt

Autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu reprezintă România la Târgul Internaţional de Carte de la Sofia, în perioada 6-11 decembrie. Ministerul Culturii reprezintă România pentru a şaptea oară la acest eveniment, după ce ţara noastră a avut, în 2014, statutul de invitat de onoare al târgului, informează News.ro.

Evenimentele organizate în standul naţional vor pune în lumină traducerile cărţilor lor în limba bulgară, dar şi rolul traducătorului în promovarea literaturii.

Standul naţional va fi situat în Palatul Naţional al Culturii (NDK), în secţiunea dedicată participanţilor internaţionali. Prezenţa României la târgul de carte din capitala Bulgariei se bucură în fiecare an de succes, evenimentele la standul naţional fiind apreciate de public, autori, editori şi traducători. Astfel, participarea României, prin Ministerul Culturii, la acest târg de carte a contribuit, alături de programele de sprijinire a traducerilor aparţinând Institutului Cultural Român şi Traduki, la amplificarea numărului de titluri din literatura română contemporană publicate în limba bulgară.

Ca la fiecare ediţie, la standul României va avea loc un eveniment susţinut de traducătorul Hristo Boev care îşi va prezenta ultimele volume traduse în cadrul editurii Nordian. De asemenea, sâmbătă, 10 decembrie, autoarele Simona Popescu şi Andreea Răsuceanu şi oaspeţi bulgari din industria cărţii bulgare vor dezbate, în cadrul unei mese rotunde, rolul traducătorului literar în promovarea literaturii.

Moderarea şi traducerea în cadrul evenimentelor vor fi asigurate de Lora Nenkovska şi Vanina Bojikova, traducătoare ale numeroase volume de literatură română contemporană în limba bulgară, promotoare ale culturii române în Bulgaria.

Programul complet al evenimentelor româneşti:

• Vineri, 9 decembrie

18:00 – 19:00 – Prezentarea volumului „Exuvii” aparţinând Simonei Popescu, apărut în limba bulgară la editura Gutenberg în anul 2020, cu participarea autoarei.

Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova

19:00 – 20:00 – Lectură în avanpremieră a ediţiei bulgare (editura ICU, 2023) a romanului „Vântul, duhul, suflarea” în prezenţa autoarei, Andreea Răsuceanu.

Participă: Andreea Răsuceanu, Nevena Dishlieva-Krysteva (editor, ICU)

Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova

• Sâmbătă, 10 decembrie

10:00 – 11:00 – Traducătorul Hristo Boev prezintă ultimele apariţii din literatura română la editura Nordian: „Pânza de păianjen” (Cella Serghi), „Jar” (Liviu Rebreanu), „Mortua Est” (Teodor Hossu-Longin), „Liftul” (C. G. Bălan).

11.00 – 12.00 – Prezentarea volumului „Fontana di Trevi” de Gabriela Adameşteanu apărut la editura Colibri în anul 2021.

Participă: Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, editoare Colibri.

Moderare şi traducere: Lora Nenkovska, Vanina Bojikova

12.00 – 13.00 – Dezbatere: rolul traducătorului în promovarea literaturii.

Participă: Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Rumyana Stanceva, Vasilka Alexova, Yana Genova, Hristo Boev şi Svetlozar Zhelev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.