Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România primește o lovitură! Orașele favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, potrivit Financial Times

presa

Oraşele Bratislava şi Milano sunt favorite să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului (AEM) după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, au precizat joi mai mulţi oficiali europeni citaţi de publicaţia The Financial Times, arată Mediafax.

Slovacia şi Italia au prezentat ofertele cele mai bune pentru această iniţiativă, dar Olanda (pentru Amsterdam) şi Danemarca (Copenhaga) sunt văzute drept competitoare importante.

Candidatura slovacă este văzută de oficialii europeni citaţi de Financial Times ca fiind cea mai puternică din Europa Centrală şi de Est, o regiune slab reprezentată privind agenţiile UE.

Andreea Pora intră la rupere și denunță aberația propagandei cu statul paralel: 'Absolut toți actorii și răspândacii au fost sau sunt parte a acestuia'

Slovacia, membră a zonei euro, este privită de Bruxelles drept bastionul unui sentiment proeuropean într-o regiune din ce în ce mai ostilă integrării UE. Experţii europeni avertizează asupra unui posibil conflict dacă minimum o agenţie nu va desemnată pentru una dintre cele zece ţări din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE începând cu 2004.

Ion Cristoiu dă verdictul, după Revoluția Fiscală: analiză NEAGRĂ pentru PSD

Sursele diplomatice au mai precizat că Italia este dispusă la mai multe concesii pentru a obţine găzduirea Agenţiei Europene a Medicamentului de către Milano, inclusiv trimiterea mai multor trupe pentru noi unităţi NATO în statele baltice.

Italienii beneficiază în urma problemelor înregistrate de către spanioli - oraşul candidat Barcelona fiind afectat de criza catalană - şi de pe urma faptului că Europa de Nord este divizată între mai multe oferte concurente.

Bucureştiul şi alte 18 oraşe europene - inclusiv Viena (Austria), Bruxelles (Belgia), Sofia (Bulgaria), Bonn (Germania), Milano (Italia), Lille (Franţa) şi Barcelona (Spania) - au depus oferte pentru găzduirea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului (AEM).

Comisia Europeană a evaluat ofertele depuse, fără a face o clasificare a oraşelor candidate în funcţie de îndeplinirea criteriilor. Decizia finală privind găzduirea AEM este aşteptată la 20 noiembrie, în urma unui vot secret.

Deocamdată cu sediul la Londra, Agenţia Europeană a Medicamentului este percepută drept una dintre cele mai importante agenţii specializate ale UE, dintre cele peste 40. AEM are 900 de angajaţi şi primeşte vizite de la aproximativ 35.000 de autorităţi naţionale de reglementare şi oameni de ştiinţă în fiecare an, datorită rolului său esenţial în aprobarea noilor medicamente piaţa europeană.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.