România a fost realeasă pentru al doilea mandat consecutiv în cadrul Comitetului Director al Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP), informează un comunicat al Executivului transmis, miercuri, ŞTIRIPESURSE.RO.
Citeşte şi: DNA dă LOVITURĂ şi la Poliţie: Un agent, trimis în judecată pentru FRAUDĂ cu fonduri europene
"Se confirmă astfel interesul Guvernului României pentru continuarea implementării angajamentelor deja asumate în colaborare cu societatea civilă, cât şi pentru realizarea unui nou plan de acţiune care să impulsioneze activităţile aferente unor teme prioritare, precum transparenţa şi consultarea publică în procesul decizional", arată sursa citată.
La nivel naţional, în vederea atingerii obiectivelor strategice privind asumarea angajamentelor Parteneriatului OGP, a fost organizată reuniunea Comitetului OGP-martie 2018, cu participarea societăţii civile şi a reprezentanţilor guvernamentali, în cadrul căreia a fost subliniată necesitatea elaborării Planului Naţional de Acţiune pentru Guvernare Deschisă 2018 -2020, precum şi iniţierea demersurilor de pregătire a României pentru participarea la Summitul Global din Georgia în perioada 17-19 iulie, mai precizează Guvernul.
Comentează