România se alătură unei coaliții ONU de 17 state pentru a cere un aviz consultativ privind schimbările climatice

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 05-03-2023

Actualizat: 05-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto: ziarulromanesc.de

România s-a alăturat unei coaliții nucleu de 17 state ONU, din toate regiunile geografice, inițiată de Vanuatu, pentru a solicita un aviz consultativ al Curții Internaționale de Justiție pe tema schimbărilor climatice, informează Ministerul de Externe, scrie Rador.

Acțiunea e menită să clarifice obligațiile statelor, în temeiul dreptului internațional, în ceea ce privește efectele schimbărilor climatice și să determine comunitatea internațională să își consolideze eforturile pentru combaterea acestora și protejarea statelor vulnerabile. Până în prezent, inițiativa a câștigat sprijinul a 112 state membre ONU, din totalul de 193 de state membre.

Ministrul Bogdan Aurescu a amintit că a prezentat, în 14 februarie, în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, implicațiile grave pe care fenomenul global al creșterii nivelului mărilor și oceanelor le are deja sau le-ar putea avea, inclusiv în ceea ce privește pacea și securitatea la nivel global, în special asupra statelor insulare mici și a statelor de coastă.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri